Titlu: Dragostea nu moare
Autor: Maitreyi Devi
Rating:
Editura: Amaltea
Numar pagini: 245
ISBN: 973-98167-3-8

It Does Not Die... sau Dragostea nu moare, pe limba lui Eliade

Eram la o oră interesantă de Limba şi literatura română la şcoala generală, probabil că în preajma sfârşitului clasei a VIII-a, când m-am gândit să-mi cumpar "Maitreyi" şi "Dragostea nu moare". Manualul verde de la editura Humanitas a fost locul de unde am aflat de acest cuplu nemuritor (Mircea Eliade şi Devi Maitreyi), ţin minte că era coloana aceea îngustă de 6-7 cm din stânga paginii unde erau recomandări de lectură pentru tinerii adolescenţi. Ei! Uite că cei care s-au chinuit (şi sunt conştient cum e să-ţi aranjezi textul la 7 cm pe o coloană din stânga paginii) cu realizarea manualului au avut, şi în mine, reverberaţii literare.

Înainte de a o deschide, vă recomand să citiţi Maitreyi, pentru a putea fi introdus în subiect... într-un subiect demn să se perinde prin trenurile sau maşinile sau băncile sau scaunele pe unde vă veţi trăi viaţa. Consider că introducerea acestui roman în programa obligatorie pentru examenul de Bacalaureat este una de bun augur.

Cât despre Dragostea nu moare, consider că această carte, care are o lungime aproximativ egală cu cea a romanului românesc "oglinda" - Maitreyi, reprezintă o completare a aventurii pe care au trăit-o cei doi în India anilor 1930. Această cifră nu înseamnă altceva decât Mircea Eliade pentru Devi Maitreyi, respectiv Devi Maitreyi pentru Mircea Eliade. Eul povestitor chiar spune la un moment dat: "Când mă gândesc la 1930, pot preciza anul, doar pentru că îl ştiu dintotdeauna pe el."

O diferenţă care spune multe despre aceste două cărţi cu aceeaşi poveste de iubire este aceea că eruditul sarmisegetuzian a scris romanul pe baza unui jurnal strict (e limpede că nu s-a respectat întru totul verosimilul), în timp ce filozoafa de origine indiană şi-a scris cartea din memorie. Abia după 42 de ani, Maitreyi a scuturat praful depus peste chipul tânărului cu miopie puternică şi a scris tot dintr-o memorie aprigă de elefant. Da, 42 de ani a trecut de când Euclid (Mircea Eliade, fireşte) purta dialoguri şi lua palme de la Amrita (Devi Maitreyi). Seninătatea zilelor indiencei a fost tulburată în 1972 de întâlnirea cu un apropiat de-al lui Mircea Eliade, care i-a povestit despre ceea ce scrie în romanul românesc, premiat, citit, povestit şi poate... cândva, ecranizat.

"Întorc paginile unei cărţi deja citite şi ceea ce credeam că se află în partea dreaptă văd acum că se află în stânga", conchide Maitreyi despre amintirile sale, amintiri care reflectă o dragoste neîmpărtăşită, dar totuşi trăită prin note de pian, plimbări prin pădure, bibliotecă, atingeri, sărutări. Comunicarea celor doi iubiţi atinge maxime înalte ale filozofiei, însă dialogul vulgar lipseşte. Curajul de a spune "Te iubesc!" sau "Ţin la tine!" a lipsit din partea femeii, a adolescentei care avea şaisprezece ani şi care ţinea discursuri filozofice în faţa studenţilor tatălui dânsei. Aşa cum am spus, tatăl tinerei Matreyi a fost profesor universitar de renume, iar în carte portretul acestuia este bine evidenţiat.

Vă aşteaptă o lectură dintr-o carte atrăgătoare cu o copertă excepţională, demnă de semne miraculoase, naturale, trăite, visate şi iubite. Citind aceste două cărţi, Maitreyi şi Dragostea nu moare, veţi putea face şi mai bine diferenţa de limbaj şi exprimare a iubirii, de înţelegere a acesteia şi de respingere, din păcate, în cele din urmă. Şi totusi, oamenii se iubesc, înainte şi după 1930!

Scris de Tudosa Mihai-Marian