Titlu: Dispariția
Autor: Cosmin Perța
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2021
Numar pagini: 144
ISBN: 978-973-46-8754-1

Întors acasă din Legiunea străină, Ion nici nu apucă bine să se reacomodeze cu lumea nouă în care revine că se vede nevoit să-și ia frumușel familia de mână, pe Mariana, soția, și copiii, și să-și părăsească în grabă, alături de ceilalți consăteni, satul natal, Peștera, din Ardeal, într-un gest complet inexplicabil. Apucă să înhațe fiecare, precum refugiații de la nord de noi, câteva lucuri de prin casă: o cratiță, o fotografie de familie, ceva de-ale gurii. Nu e loc de sentimentalisme, căci plecarea lor intempestivă trebuie îndeplinită cât mai repede. Și nu primim absolut nicio explicație de ce în urmă mai rămân doar animalele domestice, să scurme în pământ nedumerite de liniștea brusc așternută în sat după plecarea oamenilor.

Câțiva ani mai târziu, doi ziariști din Cluj revin pe aceste meleaguri pentru a aborda senzaționalul subiect al dispariției locuitorilor din Peștera, despre care însă, în mod inexplicabil, nu scrisese nimeni până atunci. În goana permanentă după senzațional a redacțiilor de știri de pretutindeni, este de-a dreptul bizar că despre dispariția bruscă și învăluită în mister a aproape două sute de oameni nu a scris și nu a pomenit absolut nimeni.

Însă Bianca Oțoiu, o tânără ziaristă dornică de afirmare, și Lori (are și numele ăsta o explicație până la urmă), fotograful ziarului, sosesc în zonă pentru a-l lua la întrebări pe actualul primar despre inexplicabila dispariție a sătenilor din Peștera din urmă cu trei ani. Cum nimănui nu-i place să fie luat așa, nitam-nisam, la întrebări de către niște necunoscuți, primarului, obișnuit cu ploconelile după o viață întreagă de învârteli și de manevre dubioase, îi sare imediat țandăra când se trezește chestionat de către impertinenții veniți de la oraș să-i strice lui socotelile.

Care socoteli, nimeni nu le cunoaște, dar știți bine cum se comportă cei care se simt cu musca pe căciulă. Așa că sunt poftiți frumos afară după ce încercarea de mituire cu porci și cu găini eșuează (pesemne că Bianca era vegană, altminteri chiar nu-mi explic subitul ei acces de cinste în fața unui asemenea plocon generos) și se văd nevoiți să plece singuri să pună întrebări despre sătenii dispăruți cine știe unde. Așa că ajung la preotul Teofil (un frumos cameo-omagiu-cine știe?) sau la băbuța care știe multe, dar zice puține, pentru ca în final să sosească în satul cel pustiu, unde timpul parcă a încremenit în loc – un peisaj postapocaliptic, cum de bună seamă veți întâlni dacă vă veți perinda prin satele lăsate complet de izbeliște de prin munți sau de aiurea de către cei plecați spre orizonturi mai tentante.

Senzația de deznădejde care pune stăpânire la un moment dat pe Bianca nu cred că ne-ar fi nici nouă străină dacă am ajunge în asemenea locuri. Cosmin Perța oferă însă o tentă aproape mistică, de o stranietate fascinantă, când se folosește de elementul de necunoscut care înconjoară ciudata dispariție în neant a oamenilor din Peștera (loc ocolit acum de toată lumea, căci pare blestemat și se alege praful de tot ce e furat de-acolo). Să nu uităm nici ciudatul episod cu comandantul de armată care îi zorește pe oameni să urce mai repede în camioane, că nu e timp de stat – să fie o deportare, o evacuare, cine poate ști în afară de autorul-maestru păpușar?

Un microroman pe care l-am citit în nici două ore, într-o sâmbătă, tare curios să văd încotro se îndreaptă povestea și ce poate ieși din imaginația unui autor ajuns la deplina maturitate cu acest întreg microcosmos schițat din doar câteva tușe discrete: o scurtă poveste de viață ici, o situație hilară colea, un mister rămas nerezolvat dincolo, câteva teme de actualitate (birocrația cea stufoasă, de exemplu, este un alt subiect menționat voalat, sau reticența la nou a celor obișnuiți din moși-strămoși cu un anumit stil de viață), toate împletindu-se perfect și oferindu-ne o adevărată esență tare într-o sticluță mică.