Titlu: Să ai grijă de cel mai bun din tine
Autor: Valentin Uritescu
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 266
ISBN: 978-973-503-933-2

„Dumnezeule mare, sunt student la teatru și cinematografie! Neam de neamul meu n-a visat așa ceva. Și iar mă gândesc cum eu, eu anume, dintr-un șir neîntrerupt de oameni ai gliei, țărani din tată-n fiu, am ajuns să intru la o facultate și să pășesc într-o meserie oarecum disprețuită, ori mai bine zis considerată de ei, țăranii, neserioasă, ca orice lucru care nu avea legătură cu pământul, care nu se putea ține în mână, măsura ori cântări. Ca buna Savetă de la Vinerea, acum câteva zile, când i-am spus, plin de bucurie:
- Buno, am reușit la facultate, la teatru!
M-a privit tăcută, de parcă și-ar fi cântărit gândurile.
- La tiatru, zâci?
- Ie, la teatru.
Iar ea, nedumerită:
- Facultate pentru ăia cu ringhișpiru’? Păi ce facultate e aia, măi copile?”

Actorii români s-au hotărât să-și scrie amintirile. Și bine fac. Sunt amintiri încântătoare, scrise foarte rafinat, pentru că meseria de actor implică învățarea pe de rost a mii de texte de factură diferită, ceea ce, atunci când reprezintă bază pentru scriere, are o incalculabilă valoare. În Să ai grijă de cel mai bun din tine descoperim un Valentin Uritescu plin de viață, jovial – așa cum ne-a obișnuit și pe micul ecran – și cu un simț al umorului foarte românesc. Momente mai mult sau mai puțin plăcute, evenimente care i-au marcat viața – cum ar fi prima experiență sexuală sau întâlnirea cu cea care avea să-i devină soție – sunt povestite într-un limbaj ardelenesc, însă ușor modificat de îndelunga experiență de viață trăită departe de locurile natale.

Valentin Uritescu este de loc din Vinerea, de pe lângă Cugir. Întâmplarea face să fi intrat în contact direct cu acea zonă în 1996, în timpul stagiului militar, pe când făceam gardă chiar la fabrica de armament din Cugir și la depozitul de muniție din Vinerea. De acolo știam că locuitorilor acelui sat li se spune cuci, după cum spune autorul „…din cauza unei întâmplări petrecute de mult, despre care nimeni nu-și mai amintea exact.” Tot acolo am auzit multe legende despre depozitul de muniție de la Vinerea, printre care și despre o explozie petrecută de mult, la început, când toată muniția explodase, făcând ceva victime. În carte am aflat că o asemenea explozie a avut loc, într-adevăr, la un moment dat, la scurt timp după ce depozitul a fost construit. Și tot acolo am descoperit limbajul ardelenilor din Alba, cu ritmul lui cântat și cu vorbele de duh extraordinar de inspirate, un limbaj de care m-am îndrăgostit iremediabil.

Limbajul acesta face din orice povestire a lui Valentin Uritescu ceva absolut memorabil, precum povestea unui porumbel cu porumbița lui, care au o soartă tristă, ea fiind împușcată de un „Tov Popescu” – care asista Partidul la constituirea colectivei – în timp ce el, „rămas văduv, nu i-a mai trebuit nimic și, neatent fiind, într-o zi ghearele morții l-au prins și l-au scăpat, minune la care s-a tot gândit după aceea, când, fără coadă, a început să vadă lumea doar cu un singur ochi. I s-a părut urâtă, fără rost și, pentru că nu mai voia să trăiască, s-a gândit să moară acolo unde fuseseră ei fericiți…”. La fel se întâmplă și cu povestea colectivizării, când Moș Herlea, bunicul autorului, a fost bătut crunt. Un fel de Niște țărani, dar cu un umor deosebit de fin.

Printre toate cele ce le povestește, se regăsesc multe pilde, unele spuse în așa fel încât stârnesc râsul, fără însă a le știrbi valoarea. Moșul lui Valentin Uritescu (în Ardeal, la fel ca și în Moldova, moș i se spune bunicului), îi povestește cum că treaba cu liceul e precum cea cu ardeleanul și cu pioneza: „Un ardelean de-al nost’ se așază pe o bancă, sâmte că l-a înțepat ceva, se ridică și scoate o piuneză din bucă. Se uită grav la ea, socoate și zice: <>, iar apoi vâră piuneza de unde a scos-o și se așază cuminte și îndurător pe bancă”. Pilda nu se oprește însă aici, că altfel nu ar mai avea iz ardelenesc. Autorul, cu umorul lui aparte, își condiționează practic viața ulterioară de setea de cunoaștere, o sete cu iz de blestem, însă.

Unul dintre episoadele pe care Valentin Uritescu a avut curajul să îl menționeze în volumul lui de amintiri a fost colaborarea lui cu Securitatea, colaborare de care din păcate, puțini români din acea vreme au scăpat. Așa se face că și el a fost racolat, și lui i s-a cerut să reclame orice activitate subversivă a oricăruia dintre colegii lui de la facultate, și el a încercat să scape de această colaborare care îl stresa și scotea din el ce era mai rău. Este incredibil felul în care, atât în prima fază, colaborarea din facultate, cât și în a doua fază, colaborarea de la teatru, a hotărât el să se achite de această ingrată sarcină.

Intrarea la Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică este descrisă aparte, pentru că ea și merită o atenție deosebită. Cu același umor de care, odată ce a gustat din el, cititorul nu se va mai sătura, Valentin Uritescu ne povestește cum a impresionat o comisie din partea căreia se aștepta doar la dispreț, cum, mai apoi, a devenit exemplu pentru o întreagă generație, pentru ca apoi să intre în conul de umbră pe care l-a aruncat asupra lui stresanta colaborare cu Securitatea.

Să ai grijă de cel mai bun din tine este un volum de amintiri revelator, scris de un foarte bun actor român, cu un umor deosebit de fin, ușor deocheat, dar cu profunde învățături, pe care autorul a considerat că este necesar să ni le împărtășească. Lecturarea cărții va descreți frunți și va reuși să lase în inima cititorului un sâmbure de înțelepciune.

• Plusuri

  O carte despre viața tânărului Valentin Uritescu, despre dezrădăcinare și adaptare, despre cum tot necazul poate fi privit dintr-o perspectivă pozitivă, Să ai grijă de cel mai bun din tine ne arată o parte a actorului pe care puțini au întâlnit-o, integrată într-un decor pe care, de asemenea, puțini aveau să-l cunoască.

• Recomandari

  Cartea este puțin mai deocheată, după cum spuneam, ceea ce o face nerecomandată pentru categoriile de cititori de… dinainte de liceu, să zicem. Pentru ceilalți însă, pot spune că avem un Ion Creangă modern și… ardelean. Să ai grijă de cel mai bun din tine va fi lecturată cu o plăcere deosebită.