0
Autori: Rob Goffee, Gareth Jones
Subtitlu: Cum să devii un lider autentic
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2010
Traducere: Veronica Golub
230 pagini
ISBN: 978-973-571-746-9
(ediţia în limba engleză)

Ignoraţi subtitlul acestei cărţi: nu este vorba de încă un manual care să arate ce trebuie să faci şi să nu faci dacă vrei să fii lider. Timpul acestui fel de prescripţii a trecut, iar ceea ce pare extrem de agreat în momentul de faţă în teoria leadershipului e un amestec de abilităţi personale, autenticitate şi îndrăzneală. Altfel spus, cel care gîndeşte în afara tiparelor, care îşi permite să se dezvăluie, dar şi să se conformeze (atît cît trebuie, potrivit expresiei autorilor), cel care e atent la context şi la modificările subtile ale situaţiei - despre acest lider vorbesc Rob Goffee şi Gareth Jones. Prin urmare, nu există o reţetă pentru a fi lider, din fericire, tot aşa cum nu există reţetă pentru a fi om.

Modelul celor doi autori, pe care îl văd bazîndu-se pe trei factori, autenticitate - comunicare- context, nuanţează dinamica leadershipului, în sensul că depăşeşte simpla relaţie personalitate-context. De fiecare dată cînd apare discuţia despre leadeship, inevitabil există două întrebări: Ce calităţi fac ca un lider să fie lider? (personalitate) şi În ce situaţii un lider este lider? (context). Ce mi s-a părut interesant în volumul de faţă este că nu pune problema astfel, între cele două limite, ci mizează pe diversitate şi interacţiune. Altfel spus, autorii îşi permit să afirme că leadershipul este relaţie, dar este şi un proces personal, în care mai puţin contează "scriptul" şi mai mult semnificaţia. Sunt importante procedurile, sunt importante calităţile personale, este importantă cultura organizaţiei, dar esenţial este felul în care liderul dă un sens pentru ceea ce face.

Prima idee fundamentală a acestui model este autenticitatea. Leadershipul autentic este definit ca stilul de conducere care are următoarele trăsături: consecvenţă în îndeplinirea sarcinilor, comunicarea unei idei consistente, armonia cu sine.

Lucrurile acestea sună ca scoase din manual, însă la orice tip de relaţie profesională ne-am raporta, e mai probabil să preferăm colaboratori în care putem avea încredere, care nu-şi schimbă stilul de interacţiune de la o zi la alta, pe care ne putem baza. Cu atît mai mult e valabil pentru lideri. Privind lucrurile mai personal, ar fi un miracol ca o persoană care nu se cunoaşte pe sine sau nu se împacă cu sine însuşi să unească o echipă în jurul unui sens comun. Totuşi, o simplă privire în jur ne arată că astfel de lideri sunt mai degrabă regula decît excepţia. În concepţia autorilor, nu aceştia sunt liderii de care marile proiecte (iar pentru cei implicaţi, proiectele lor sunt mari) au nevoie. Ideea mi s-a părut una decentă: cine şi-ar dedica timpul şi energia pentru a urma un lider care nu inspiră încredere?

Tot de autenticitate este vorba şi în comunicarea pe care o indică De ce ai fi tu şeful? Identitatea pe care şi-o asumă liderul, bazată pe originile sale, pe calităţi şi defecte, pe experienţa sa anterioară poziţiei pe care o ocupă, pe valori etc., îl poate face să (se) comunice deschis. Fiind bine cu tine însuţi e mai probabil să îi înţelegi şi accepţi pe ceilalţi - cam acesta ar fi principiul, din nou, de bun-simţ. Totuşi, autorii atrag atenţia că relaţia de leadership are un anume grad de formalism, astfel încît beţiile cu angajaţii la sfîrşit de săptămînă s-ar putea să nu fie tocmai stilul autentic de a conduce şi comunica.

Aici intervine a treia variabilă - contextul. Un lider autentic poate "mirosi" contextul şi îşi poate adapta stilul, pentru ca mai apoi să creeze el însuşi contextul. Ceea ce funcţionează ca stil de conducere într-o şcoală, de exemplu, poate fi dezastruos pentru un departament de vînzări, ca să folosesc exemplu clasic. Totul ţine, ca în orice relaţie, de ajustare şi adaptare...iar mai apoi, dacă este cazul, de inovare.

Rob Geffee şi Gareth Jones scriu de asemenea despre capacitatea liderilor de a inspira şi de a-i implica pe ceilalţi, de a da sens cooperării, de a genera sentimentul apartenenţei la o comunitate. Nu sună tocmai a listă de metode pentru a fi lider, tocmai pentru că ideea de bază a cărţii este că leadershipul ţine de efort personal, de dezvoltare şi, cum spuneam iniţial, de îndrăzneală, de curajul de a-ţi asuma riscuri. Este mai puţin vorba despre noroc, întîmplare sau, la polul opus, tehnică şi inflexibilitate.

De ce ai fi tu şeful? este o carte excelentă, care analizează cu oarecare profunzime un fenomen complex şi ajunge la concluzii mai convingătoare decît îndemnurile de genul "Învaţă să comunici". Totuşi, întrebarea amar-ironică m-a urmărit pe tot parcursul lecturii: Cum arată oare realitatea leadershipului, dincolo de modele?

Scris de Mihaela Butnaru