Coincidenţă sau hazard?
Scris de Alice Teodorescu • 21 March 2010 • in categoria Eseuri
0
Autori:Martin Plimmer şi Brian King
Subtitlu: Mic tratat de mare destin
Rating:
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2010
Traducător: Adriana Bădescu
460 pagini
ISBN: 978-606-8134-26-0
(ediţia în limba engleză)
Viaţa între coincidenţe şi destin
Fie că ne place să recunoaştem sau nu, cu toţii ne bucurăm sau, dimpotrivă, blestemăm Fortuna în momentul în care o coincidenţă apare în viaţa noastră, pentru că avem tendinţa de a o învesti cu puteri supranaturale, cu sensuri divine care ne-au ales pe noi ca receptori şi care ne pot aduce fericire sau necazuri, dar care, cel puţin, rup firul monoton al cotidianului. Aceasta este premisa de la care pare să plece şi micul tratat Coincidenţă sau hazard?, o "culegere" de pseudo-eseuri despre coincidenţe şi modul în care oamenii s-au raportat la ele de-a lungul istoriei.
Împărţită pe secţiuni şi pe capitole tematice, cartea prezintă o viziune microscopică şi una macroscopică asupra conceptului în sine, pornind de la cele mai banale repetiţii şi asemănări din viaţa de zi cu zi, până la povestiri amuzante sau terifiante despre coincidenţe care au schimbat vieţi sau au dus la sfârşitul lor. De altfel, chiar începutul cărţii este unul extrem de inspirat şi original, autorii alegând să se joace cu nevoia oamenilor de a se simţi "aleşi", "speciali", "altfel" decât restul milioanelor care populează planeta. De aici şi nevoia, încă din vremuri antice, de a ghici în zborul păsărilor sau a vedea viitorul în palmă, de exemplu.
Însă, departe de mine gândul de a lua în derâdere importanţa coincidenţelor, cu atât mai mult cu cât autorii tratează această temă foarte migălos, ajungând să prezinte importanţa unor astfel de fapte în stiinţă, în studierea psihologiei şi a psihanalizei, în fizica cuantică sau în arte. Este o adunare de fapte, date, personaje mai mult sau mai puţin cunoscute care nu face decât să te surprindă plăcut şi să îţi testeze sau îmbogăţească bagajul cunoştinţelor generale. Se vorbeşte, deci, despre similaritate şi sincronicitate la nivelul universului şi al conştiinţei, despre telepatie şi scepticism, despre arhetipuri şi sinele colectiv, despre neutrino şi electroni, despre muzică şi plagiat, despre romane cu acelaşi subiect lansate în acelaşi timp şi exemplele pot curge.
Scrisă simplu şi inteligibil, cartea tratează istoria umanităţii în sens larg, de la fapte istorice în sine, la artă şi ştiinţă, ajungând la viaţa de zi cu zi, cu un spirit critic acut, dar nu lipsit de simţul umorului pentru a îl lăsa pe cititor să aleagă dacă se simte unul dintre cei luminaţi de puteri parapsihologice sau este un adept al cinismului până în pânzele albe. De oricare parte s-ar situa, cititorul nu poate să nu aprecieze modul în care este documentată această carte sau multitudinea de citate şi de nume ce îi populează paginile, dintre care amintim un citat din celebrul psihanalist Jung: Ne autoamăgim cu gândul că ştim mult mai multe despre materie decât despre mintea sau spiritul "metafizic", aşa că supraestimăm cauzalitatea de tip material, crezând că numai ea ne oferă o explicaţie veridică a vieţii. Dar materia este la fel de inscrutabilă ca mintea. Se pare, aşadar, că Jung vedea în coincidenţe ceva mai mult decât simple similarităţi, de unde şi ideea unei conştiinţe colective la care umanitatea este, în mod inconştient, legată.
Indiferent dacă vrem să credem sau nu în ceea ce prezintă cartea, nu putem să nu îi apreciem valoarea, pentru că se aseamănă cu o enciclopedie care are drept plus judecăţi şi interpretări personal-subiective ale faptelor prezentate, care îi conferă farmec şi o îndepărtează de limbajul de lemn, monoton al unei expuneri savante. Iar, mai mult decât atât, deşi coincidenţele rămân sub semnul întrebării, există şi o certitudine - toate faptele prezentate în această carte sunt fapte reale. Să nu vă miraţi, însă, dacă veţi ajunge să observaţi numai coincidenţe în jurul vostru...cât timp am citit această carte, am avut parte de cel puţin 2-3 pe zi.
Scris de Alice Teodorescu
Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Multumesc pentru recenzia asta, m-a convins sa cumpar azi cartea. Sunt deja la jumatate si imi place foarte, foarte mult! Chiar a meritat. :)
-
Am citit cartea :) Foarte faina.
Mi-a placut ideea asta: “Suntem ori genul de om pentru care felia cade intotdeauna cu partea unsa in sus, ori cel caruia painea ii scapa mereu cu untul pe covor”.M-am regasit in prima categorie, eu fiind de nenumarate ori omul potrivit, la momentul potrivit :p
Mihaela Butnaru spune:
21 March 2010 | 10:09 pm
M-ai convins, trebuie să citesc cartea asta!