Titlu: Clubul de crichet al talibanilor
Autor: Timeri N. Murari
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Diana Geacăr
Numar pagini: 328
ISBN: 978-973-724-600-4

„Nu Hemingway spunea că scriitorii ar trebui să scrie numai despre ceea ce ştiu? S-ar putea să fie un sfat bun, dar scriitorii trebuie să scrie şi despre experienţe prin care nu au trecut şi din care au de învăţat”.

Cumpără titlul în engleză

Încep prin a vă aminti una dintre poruncile din decalogul cititorului și anume „să nu judeci niciodată o carte după copertă”. Știm cu toții că aparențele pot fi înșelătoare, mai ales atunci când avem de ales cărți și nu avem la dispoziție decât o copertă, un rezumat și laude la final de carte.

Recunosc că am încălcat porunca de mai sus, mai ales că inițial nici titlul nu mi s-a părut prea atractiv din moment ce promitea să vorbească despre un sport pe care nu îl cunosc deloc, practicat într-o țară mai degrabă faimoasă pentru conflicte și război decât pentru fair play.

Și totuși Timeri N. Murari și a sa carte „Clubul de crichet al talibanilor” reușește și să confirme supoziția inițială și să se ridice deasupra impresiilor superficiale și oferă în cele din urmă o poveste emoționantă despre familie, spirit de echipă, speranță și curaj nebunesc.

Povestea începe în anul 2000, atunci când Rukhsana, personajul principal al romanului, este convocată la Ministerul de Prevenire a Viciului și Propagare a Virtuții din Salang Watt, Kabul. Fostă jurnalistă și actuală colaboratore secretă a unor ziare din afara țării, însărcinată cu expunerea regimului totalitar și atroce instaurat de talibani și cu prezentarea unei imagini reale a vieții din Kabul, Rukhsana are de ce să se teamă de întâlnirea cu Zorak Wahidi, ministrul de prevenire a viciului și propagare a virtuții. În primul rând, fusese dată afară de la ziarul din Kabul și i se interzisese să mai scrie, iar în al doilea rând era femeie, motiv suficient pentru a fi bătută, aruncată în închisoare sau chiar omorâtă de bărbații care nu vedeau în sexul slab decât o mașină de făcut copii şi o pacoste damnată.

Dar întâlnirea nu avea nimic de a face cu statutul său în lume sau cu activitățile extracuriculare pentru care își risca existența, ea avea de-a face cu introducera unui nou sport în țară – crichetul - și cu șansa ca echipa câștigătoare a campionatului naţional să plece să se antreneze în Pakistan. Poate că la prima vedere acestea nu înseamnă nimic, dar în contextul unei țări care nu mai are nimic de oferit cetățenilor săi decât și mai multă violență și teroare, posibilitatea de a juca sportul englezesc și de a ieși în afara graniţelor era sinonimă cu evadarea spre o soartă mai bună.

Aşa ajunge eroina noastră să îşi antreneze familia extinsă, cei zece veri şi fratele mai mic, Jahan, în arta crichetului, frumosul sport practicat pe perioada facultăţii, în New Delhi, şi care era acum închis într-un cufăr prăfuit, alături de promisiunea interzisă a unei vieţi trăite după propriile reguli şi nu după datoriile familiale.

Şi dacă totul pare simplu până aici, aflaţi că nu e, pentru că mama lui Jahan e bolnavă de cancer, bunicii şi tatăl lui au murit într-o explozie a unei mine antipersonal şi sinistrul ministru Wahidi îi dă târcoale surorii sale, în speranţa că prin forţă şi ameninţări o va obţine de soţie şi o va pune la punct pentru insolenţele comise de-a lungul anilor.

Prizonieră în închisoarea textilă menită să îi anuleze identitatea şi orice fel de libertate personală - burka - aflată în imposibilitatea de a îşi antrena verii aşa cum trebuie în privinţa crichetului, Rukhsana comite prima evadare atunci când devine Babur, încă unul dintre verii lui Jahan, un tânăr timid şi scump la vorbă, dar talentat atunci când vine vorba de sport.

De la o zi la alta, gândul libertăţii şi speranţele ajung să se cuibărească în sufletul protagoniştilor măcinaţi de propriile spaime şi drame – pentru că cei doi nu puteau pleca atâta timp cât mama lor era pe patul de moarte sau atâta timp cât Shaheen, logodnicul promis Rukhsanei, nu îi trimitea acesteia banii de care avea nevoie pentru a ieşi din ţară.

Acţiunea se precipită atunci când eroina primeşte o scrisoare prin care logodnicul ei o anunţă că deja s-a căsătorit, închizând astfel şi ultima uşiță de scăpare dintr-o existenţă de calvar.

Ce se întâmplă mai departe am să vă las pe voi să aflaţi pentru că de acolo vine şi partea cea mai frumoasă a cărţii, cea în care nu ştii cu certitudine cum se vor termina lucrurile pentru că orice gest sau eveniment stă sub semnul întrebării.

Tocmai această combinaţie de anticipaţie şi teroare, de speranţă şi năruire a optimismului m-a făcut să nu las romanul din mână. Pentru că pe cât de strâns te ţine prins în mijlocul evenimentelor incitante, pe atât de mult te relaxează şi te face să uiţi că dincolo de glume şi de micile reuşite se aşterne un val de groază şi de moarte care ameninţă să spulbere şi ultima bucurie a unei existenţe sărăcăcioase.

Inventivitatea personajelor şi curajul nebunesc de care dau dovadă la fiecare pas sunt din nou lucruri demne de luat în seamă, mai ales atunci când empatitezi cu soarta lor şi te întrebi dacă tu ai fi în stare să sfidezi cu atâta neruşinare regimul talibanilor.

În concluzie, nu pot decât să vă recomand această carte şi să sper că vă va bucura şi pe voi cu micile aventuri şi marile reuşite ale personajelor pestriţe.

• Plusuri

  Ritmul alert al poveştii, punctat de momente care cresc şi mai mult intensitatea evenimentelor, glumele şi personalităţile verilor care fac ca povestea să fie mai mult decât o viziune asupra vieţii Rukhsanei sau a condiţiei femeii în Kabul.

• Recomandari

  Iubitorilor de ficţiune istorică, care îşi doresc un roman cu mai multe faţete şi care să prezinte o imagine de ansamblu a jocului de crichet şi a contextului politic fără a se lăsa sufocați de atrocităţile războiului.