Titlu: Băieții lui Anansi
Autor: Neil Gaiman
Rating:
Editura: Paladin
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Liviu Radu
Numar pagini: 392
ISBN: 978-606-9000-23-6

Despre Neil Gaiman am mai vorbit aici și eu și alți colegi de recenzii, și pare-se că opiniile sunt împărțite dar cumva congruente pentru că tuturor ne-a plăcut să-i citim cărțile și simțim că am rămas cu ceva la final, chiar dacă ceva-ul ăla uneori aduce cu un sentiment de ratare și cu o ușoară dezamăgire că lectura cea mai recentă nu se ridică la înălțimea nu știu cărei alte cărți.

În cazul de față, ultima lectură a fost Băieții lui Anansi și înainte de asta un pic din „Sandman” și „Zei americani”. Iar motivul pentru care vă zic asta e ca să pot încadra mai bine cartea raportându-mă la alte lupte pe care le-am dat cu cititul ca atunci când am tras de „Zei americani” cum nu am mai tras de multa vreme de o carte, iar „Sandman” a fost un accident fericit dintr-un magazin de comics din Frankfurt care mi-a deschis un pic apetitul spre partea aia a operelor lui Gaiman, dar nu într-atât încât să și continui.

La fel a fost și cu Băieții lui Anansi pentru că recunosc că a trebuit să trag un pic de mine să trec de pragul critic la orice lectură, adică acel moment când nu te mai uiți câte pagini sunt rămase în capitol, ci ești mai degrabă interesat de cum evoluează povestea și dacă finalul e unul fericit sau nu.

Dacă ați citit „Zei americani” și vreți o continuare a poveștii ăleia, atunci să știți că nu o veți găsi aici, însă dacă vreți ceva din același univers dar cu temă diferită, ați nimerit bine căci autorul continuă tema îmbinării lumescului cu zeii care umblă printre noi, beau prea mult și merg la karoke.

Cartea îl are în centru pe Fat Charlie care este unul dintre cei doi băieți ai zeului african Anansi, cel ce guvernează păianjenii și glumele și farsele de tot felul, și care duce o existență cât se poate de normală și chiar anostă în Londra, alături de logodnica Rosie și un job de contabil la o firmă gestionată de un șef alunecos, specializat în sustragerea banilor din fondurile clienților.

Bobârnacul care pune în mișcare toată acțiunea este moartea lui Anansi sau a domnului Nancy, cum i se spune printre oameni, prilej ce îl aduce înapoi în Florida și unde începe să afle tot felul de detalii despre tatăl său, dintre care cel mai uimitor fiind acela că mai are un frate care a fost alungat atunci când era mic. Cu ajutorul uneia dintre vecine află și cum îl poate contacta: tot ce trebuie să facă este să întrebe un păianjen despre Spider și acesta va veni negreșit.

Așa intră belelele în viața lui Charlie pentru că Spider este opusul său având o personalitate vibrantă, mult șarm și noroc cu carul care se dovedește a fi de folos pentru a-l scoate din multiplele încurcături în care intră. Întâi îi ridică șefului semne de întrebare atunci când reușește să fenteze schema prin care ar fi fost dat afară, apoi îi fură logodnica și chiar ajunge să-l alunge temporar de acasă pe bietul Charlie. Sătul de măgăriile proaspătului frate, protagonistul se întoarce în Florida să ceară ajutor pentru a scăpa de Spider, decizie care deschide poarta spre o lumea magică a zeilor-animale care n-au uitat pățaniile trase cu Anansi și care îi întorc spatele fiului acestuia. Forțat de împrejurări acceptă ajutorul unei femei-pasăre care se dovedește a fi o alegere și mai proastă pentru că îi pune pe ambii fii ai zeului păcălici în pericol, dar îi și apropie în mod firesc și îi ajută să redescopere legătura dintre ei.

Ce pot să vă mai zic e că acțiunea capătă valențe de roman polițist pentru că avem de-a face cu crime, implicarea poliției, răufăcători care fug de lege, dar și cu supranaturalul atunci când fantomele aleg să se răzbune sau când tărâmul magic se revarsă încet peste realitate și se întrepătrunde aproape firesc în deznodământ.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost firul poveștii reale și ițele pe care trebuie să le descurce Fat Charlie și care în cele din urmă îl așază pe făgașul normal a ceea ce trebuia să fie viața lui. Elementele fantastice sunt utile doar în măsura în care oferă o potențare de ritm și o explicație pe care creierul ar accepta-o având în vedere absurdul situației. Dar în egală măsură este și modul în care Gaiman o dă un pic în bară pentru că încarcă inutil povestea cu anecdote despre zei uitați de timp. E ca atunci când te uiți la un film și intră reclamele, le accepți ca fiind parte din pachet, dar la fel de bine te-ai fi descurcat și fără.

În plan subtil aș zice că această călătoriei a eroului este despre a ne arăta nouă cititorilor că în noi zace mai multă forță decât credeam pentru a înfrunta vicisitudinile vieții și că putem găsi resurse nesperate prin care putem întoarce roata norocului în favoarea noastră.

Așa că dacă sunteți faini ai autorului și vă doriți ceva distractiv dar și ușor alambicat, atunci cred că Băieții lui Anansi e o alegere bună.

• Plusuri

  Talentul de povestitor a lui Gaiman, abilitatea de a construi lumi mitice dar care au și poduri prin care să rămână conectate cu realitatea.

• Minusuri

  Unele informații care au lungit povestea despre Anansi și farsele lui.

• Recomandari

  Iubitorilor de realism magic și de povești care să vă țină cu sufletul la gură.