0Autori: Philip Kotler şi John A. Caslione
Subtitlu: Management şi marketing în era turbulenţelor
Rating:
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Smaranda Nistor
248 pagini
ISBN: 978-973-1931-22-7

Cele mai distractive ediţii ale vechilor emisiuni de la TVR dedicate poliţiei şi poliţiştilor erau cele în care ni se prezenta cum în mijlocul unor miliţieni burtoşi venea un maestru de judo sau de taekwondo care le ţinea un instructaj special. Încerca să-i înveţe să lovească cu piciorul la fruntea adversarului, sau să-i întoarcă acestuia braţul ţintuindu-l fulgerător la firul ierbii, sau să zboare câteva secunde în aer pentru a-l propulsa pe inamicul invizibil la câţiva metri distanţă. Organele legii priveau, se minunau, oftau şi încercau. Greoi, burtoşi, neîndemânatici, apatici, cu corpurile mult prea obosite de mici şi bere, apărătorii ordinii publice reuşeau nişte coregrafii uluitoare înainte de a fi puşi la pământ, didactic, de maestrul care probabil abia aştepta să-şi încheie demonstraţia şi să nu mai aibă de-a face cu asemenea loaze. Lectura volumului Chaotics semnat de Kotler şi Caslione m-a dus cu gândul la aceste scene de râsa-plânsa. Un guru mare şi un guru mai mic, înfofoliţi în kimono-uri, ţin lecţii de mobilitate şi îndemânare unor malaci corporaţi.

Şi primul lucru cu care-şi încep ei lecţia este premisa unei fragilităţi sincronizate ale economiei globale. Trăim, din punct de vedere economic, într-o lume mult mai puternică şi - paradoxal - mult mai fragilă. Ierarhiile - spun ei - nu sunt chiar atât de bătute în cuie, iar câteva aparent mici mişcări greşite ale companiilor pot duce la situaţii foarte spinoase - vezi exemplul recentului scandal de la Toyota.

Se cere făcută aici o corecţie. Deşi autorii Chaotics par să vrea să ne lase această impresie, nu trebuie să ne iluzionăm că preaonorata şi multpomenita criză financiară s-a abătut peste planeţica noastră doar ca pedeapsă a unui zeu capricios al economiei de piaţă. Nu. Este consecinţa legică a unor fapte cât se poate de reale. Mai rămâne de văzut care sunt acestea şi cum le putem numi cât mai onest, oscilând de la "smart business" la "mari escrocherii". Dar, din nefericire, nu e acesta scopul cărţii de faţă. Până una alta, maeştrii ne spun că starea, pardon, halul în care se află economia mondială este o stare de turbulenţă, care este noua normalitate. Ca şi cum pacientul ar urla cât ar ţine gura, ar avea febră 40, spasme şi băluţe la gură, iar doftorii l-ar asigura că starea lui e ideală şi i-ar prescrie cu multă tandreţe algocalmin-tablete. (Pentru detalierea bolii, cei interesaţi pot răsfoi cu încredere fişele semnate de Naomi Klein în Doctrina şocului sau John Médaille, Ovidiu Hurduzeu şi alţi analişti foarte serioşi în Economia libertăţii) Flaconul cu pilule-minune recomandat de autori se numeşte, să ne ierte limba română, model haoticist de gestionare a vulnerabilităţii şi a oportunităţii, iar detaliile complexe ale acestui leac - probabil destul de interesante pentru unul care ţine cu doftorii - alcătuiesc grosul lucrării.

Dacă ar fi să le restrângem la o metaforă, aş spune că acest Chaotics nu este nimic mai mult decât un manual de vânătoare postmodernă pentru rechinii mari şi mijlocii:

"AIG a trebuit să fie salvată de guvernul Statelor Unite, cu împrumuturi şi finanţări de ordinul a 143,8 miliarde de dolari, plus o mulţime de alţi bani, plus o mulţime de alţi bani dinspre fondurile federale de garantare. ["] Şi, cam pe la mijlocul lunii martie 2009, AIG a făcut publice rezultatele financiare ale trimestrului anterior, şocând pe toată lumea cu o pierdere-record de 61,7 miliarde de dolari ["] în timp ce guvernul american a estimat că AIG s-ar putea să aibă nevoie de încă 250 de miliarde de dolari din banii contribuabililor, pentru a-şi întări poziţia financiară pusă în pericol".

Nici o vorbă în sprijinul peştişorilor mici - guvizii contribuabili care suportă, pe toate meridianele şi paralelele, asemenea mişmaşuri.

Şi asta pentru că Philip Kotler şi John Caslione sunt foarte buni specialişti, care nu se încurcă cu alte realităţi decât cele statistice. Văd contextul prezent, analizează critic, calculează şi cântăresc. Fac exact ceea ce ar trebui să facă - fac, în cel mai profesionist mod cu putinţă, ceea ce le dictează funcţia lor. La fel ca hingherii, florăresele, la fel ca anesteziştii sau mercenarii. Poate nu la fel ca poliţiştii sus-menţionaţi, dar asta probabil că nu contează prea mult într-o stare de permanentă turbulenţă...

Scris de Silviu Man