Titlu: Întoarcere în Bucureştiul interbelic
Autor: Ioana Pârvulescu
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 347
ISBN: 973-50-2572-4

„Dragă Ioana Pârvulescu, aşadar Bucureştiul interbelic fu o iluzie, dar una atât de necesară. În clasele de liceu, ne constituim o imagine a acestui mic univers din romanele lui Camil Petrescu&generation, dar dacă nu citim cartea dumneavoastră, ea, imaginea respectivă, rămâne mult incompletă. Propun ca oricine dă bacul ori scrie vreo teză de licenţă, master, doctorat pe literatură română interbelică, să înceapă la bibliografie cu cartea dumneavoastră...”.( fragment înflăcărat dintr-o scrisoare posibilă a unui învăţăcel posibil)

Altfel străbaţi Bucureştiul lui 2011 (imediat), călător, băştinaş, sau cu flotant fiind, după ce ai citit Întoarcere în Bucureştiul interbelic al Ioanei Pârvulescu. Ai senzaţia că în femeile,,cosmo’’ de pe stradă ghiceşti reminiscenţele (stră)bunicelor lor, charmantes. Căci sunt amprentate în paşii acestor femei contemporane şi bucureştene, câteva elemente stabile ca un ADN: ,,Nimeni n-a pictat unul dintre cele mai caracteristice momente ale psichologiei româneşti, mai exact bucureştene. Acela în care o femeie ultra elegantă, fină, fragedă şi parfumată traversează strada prin noroi...E o poemă întreagă modul cum, distinsă, cochetează cu băltoacele.’’(p.112) Iar ,,poema’’ aceasta este atribuită posibil lui Tudor Arghezi la Capşa. Altfel percepi grădinile şi parcurile bucureştene care mai poartă aceleaşi nume şi azi şi pe ale căror porţi când pătrunzi nu te mai miri că dovedeşti percepţiile metafizicii din ,,La ţigănci’’. Altfel găseşti să reacţionezi când nu mai ai bani de chirie în capitală, dar îţi aminteşti câte belele de acelaşi tip avea însuşi Mihail Sebastian cu garsoniera sa închiriată. Multe din cele de azi ale capitalei ţi se vor părea admisibile, ba chiar agreabile după lectura din Ioana Pârvulescu. Sugestia eseistei este de o acurateţe desăvârşită: Interbelicul a fost cu adevărat o perioadă fascinantă. În memoria noastră colectivă ea a devenit şi a rămas o ,,vârstă de aur’’, micul eden de dinainte diluviului războiului şi apoi al comunismului. Cartea Ioanei Pârvulescu arată explicit că nu e vorba de o idealizare prin clasicizare a acelor ani, ci ei au fost pe bună dreptate fascinanţi. Reconstruit din mici mărturii jurnaliere ori din tablete de gazete, Interbelicul este o perioadă de doar un sfert de veac în care normalitatea vieţii sociale, libertatea de expresie şi de gândire, bucuria de a trăi, eleganţa şi competiţia, etica şi onoarea erau coordonatele unei generaţii de străbunici care ne face cinste. Bucureştenii acelei vremi sunt de o modernitate de netăgăduit, apţi să înţeleagă viitorul şi să-l schimbe în bine. Când toate acestea se pierd definitiv, în 1948, Bucureştiul şi naţiunea pe care el o reprezenta îşi pierd la rându-le nişte repere pe care din nefericire nu le-am mai regăsit până în ziua de azi. Acel Bucureşti real, azi rămâne adormit în memoria colectivă, ca o oază de timp şi de trăiri pierdute, de reînviat doar prin exerciţiu literar şi artistic. ,,Simetric cu trezirea, Bucureştiul adoarme în valuri: întîi muncitorii, cu somn profund, apoi funcţionarii cu grija şefului de birou şi, cel mai tîrziu, boema artistică. Localurile nu pot închide din cauza grupurilor care nu se mai îndură să se ducă la culcare. E ora cînd Bucureştiul îndrăgostit flirtează în armoniile de saxofon ale jazzului sau cînd, în liniştea alcovului, iubeşte. Scriitorii, gazetarii, profesorii stau treji pînă la ore mici. Lumina veiozei se vede la geamurile lor, de la Mărţişor pînă dincolo de Dorobanţi, pe Aleea Muller 55, în căsuţa lui Călinescu, de la blockhausul în care s-a mutat de curînd Rebreanu pînă la cel în care s-a mutat de curînd Lovinescu. Mult după miezul nopţii, toată capitala doarme: frumuseţea şi urîţenia, binele şi răul sînt ascunse de respiraţia egală a oraşului.’’( p. 290)

În final, să recunoaştem: marile oraşe (chiar şi în sensul numărului de locuitori) sunt pe cât de reale, tot pe atât de iluzorii. Parisul, cu care se tot complimentează şăgalnic Bucureştiul interbelic, este mai mult decât un oraş în sine, o imagine-metaforă creată cu ajutorul turismului şi al artelor care i-au purtat cu sine numele. La scară mai mică, aşa se întâmplă şi cu Bucureştiul. El nu este doar ceea ce călcăm cu talpa, ci mai ales ceea ce am citit despre el, dacă-i suntem doar turişti. Pentru mine, imaginea Bucureştiului este constituită din impresii de călătoare aşadar, la care se adaugă mult Camil Petrescu, Jeni Acterian sau Petru Comarnescu. Rezultă un cocktail bicolor de emoţii care mă satisface prin eclectism şi prin contrast, ingrediente atât de boeme. Acum pot spune că a doua şi cea mai recentă scriere care m-a învăţat enorm despre Bucureşti după Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este Întoarcere în Bucureştiul interbelic de Ioana Pârvulescu.

Scris de Anca Giura