0
Autor: Chuck Palahniuk
Rating:
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2007
Traducător: Rareş Moldovan
439 pagini
ISBN:973-46-0522-4
(ediţia în limba engleză)

Bântuiţi de forţa creaţiei

Haunted în original, romanul lui Chuck Palahniuk a fost o provocare pentru mine, lansată de o bună prietenă. Mi-a luat ceva timp să intru în lumea diabolic de creativă a lui Palahniuk, dupa cum mi-a luat ceva timp pentru a mă hotărî cum să îmi scriu impresiile despre acest roman. Mărturisesc faptul că, nici acum, pe măsura ce scriu, nu ştiu exact unde voi ajunge, exact aşa cum romanul se construieşte paragraf cu paragraf şi, oricât de avizat ai fi ca cititor, nu poţi prezice nimic din ceea ce urmează.

Până la urmă întrebarea care se naşte este: despre ce e vorba? sau, mai bine zis, ce intenţie a avut scriitorul? Pentru mine, Bântuiţii prezintă mai mult decât o tabără de scriitori care sunt "sechestraţi" de bună voie într-un teatru părăsit de către infamul domn Whittier, pentru mine romanul prezintă modul în care lumea poate evolua către tenebre, poate transforma în forţă creativă cele mai mari nenorociri ale vieţii şi cele mai întunecate gânduri ale fiinţei umane.

Palahniuk prezintă, prin intermediul povestirii-ramă, 19 personaje care îşi spun povestea, iar fiecare poveste sondează mai adânc în drama personală a fiecăruia, delimitând cu greu faptele de ficţiune, tocmai pentru a ajunge la ideea că trăim pe o planetă a suferinţei şi a solitudinii, dar, până la urmă, creaţia presupune sacrificiu şi suferinţă. Căci, romanul ar putea fi interpretat şi aşa, ca o mare alegorie pentru traumele pe care fiecare artist le suferă în momentul în care îşi creează opera, fiind nevoit ţă renunşe la o parte din el cu fiecare nouă creaţie.

Bântuiţii este o colecţie de tipuri umane, de vicii şi tabuuri sociale, care are curajul de a pune degetul pe multe răni sângerânde ale societăţii contemporane, lucru dezvăluit încă de la început cu ajutorul poreclelor sub care personajele se ascund pentru a-şi scrie/spune poveştile - Mama Natură, Contele Calomniei, Veriga Lipsă, Contesa Clarviziune, Sfântul fără Maţe etc.

Estetica grotescului

Palahniuk nu cunoaşte limite, iar dacă atinge vreo limită, îndrăzneşte să meargă mai departe, de multe ori provocându-şi cititorii să îşi depăşească sentimentul de repulsie sau să îşi întărească stomacul. Povestirile se prezintă întotdeauna printr-un capitol "introductiv" în care este descris decorul, este setată scena pe care va performa "personajul-narator", dar setat este şi subiectul, cu ajutorul unor "poeme" aparent de neînţeles. O maseuză ucigaşă, aristocraţi care se deghizează în cerşetori ca nouă formă de entertainment , asistenţi sociali pervertiţi de machete-copii din cauciuc, plăceri vinovate în piscină, goana după faimă la TV, coşmaruri strânse într-o cutie şi alte forme de degradare umană - toate acestea devin estetica prin care Palahniuk îşi transmite mesajul către cititori, o estetică a grotescului care îmbracă toate laturile societăţii moderne, lăsându-te în cele din urmă cu senzaţia că în orice om zace o doză de urâţenie care aşteaptă un pretext pentru a se manifesta public.

Este un roman macabru, dar fascinant, iar experienţa citirii lui este una cu totul specială, cum, de altfel, este orice experienţă cu unul dintre romanele lui Palahniuk, tocmai pentru că el nu se "abţine" de la a trata teme tabu, despre faţa mai puţin plăcută a umanităţii.

Scris de Alice Teodorescu