Titlu: Poartă-ți plugul peste oasele morților
Autor: Olga Tokarczuk
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Cristina Godun
Numar pagini: 288
ISBN: 978-606-46-7937-9

Apărută, cred, chiar înainte să se anunțe marea câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2018, cartea Olgăi Tokarczuk, publicată în original în 2009, nu cred că reflectă cu adevărat valoarea acestei redutabile scriitoare. Rețin, parcă, faptul că a avut parte de opinii împărțite când a apărut la noi în excelenta traducere a Cristinei Godun, întrucât, așa cum am observat și eu pe parcurs, deși povestea pleacă de la o premisă interesantă, se pierde pe parcurs în introspecții ample legat de astrologie și devine chiar tezistă spre final.

Da, știu, e nașpa să omorâm animale doar pentru a le mânca și e și mai de porc să le omori doar de dragul distracției, pentru a compensa anumite lipsuri legate de diverse părți anatomice sau pentru a te împăuna cu un trofeu prins sus pe peretele de lemn al cabanei pe care ți-ai construit-o la munte din bani câștigați necinstit, la un pahar de tărie alături de alți netrebnici asemeni ție.

Povestea pleacă de la moartea unui bătrân poreclit Talpă Mare, care piere după ce se îneacă cu un os de căprioară braconată chiar de el. Bătrâna Janina Duszejko, astroloagă amatoare și vajnică apărătoare a drepturilor la viață ale animalelor din pădure și nu numai, este trezită în toiul nopții de un vecin pe care în sinea ei îl poreclește Sperietoare pentru a merge la vecinul lor, Talpă Mare, care a murit pe nepusă masă.

Merg împreună acolo, în ciuda Beteșugurilor de care suferă doamna Duszejko, pentru a vedea despre ce-i vorba. Apoi, din senin, într-un acces de nebunie provocată de superstiție sau cine știe ce rătăciri, se hotărăsc amândoi că nu-l pot lăsa pe bătrânul Talpă Mare mort așa, acolo, cu tălpile murdare și gura căscată, indecent, nespălat și zdrențuit, așa că-l saltă amândoi de pe jos și-l așază în pat, demn, înainte să anunțe autoritățile, distrugând astfel orice șansă de-a mai fi colectate probe și a se stabili cu exactitate cauza morții.

Acțiunea se petrece într-un cătun polonez de munte de la granița cu Cehia, unde puținii locuitori trăiesc de pe azi pe mâine nu se știe cu ce. Bătrâna doamnă Duszejko, de pildă, își rotunjește veniturile, după ce o viață întreagă a fost inginer constructor de poduri, predând engleză la câțiva copilași de la școală, în timp ce mai repară și se îngrijește de casele celor câțiva orășeni care și-au făcut în satul lor case de vacanță la care vin când se îmbunează vremea. În timpul liber, din care are berechet, hăituiește netrebnici care vânează animale nevinovate, alcătuiește astrograme precise și trimite scrisori către autorități pentru a denunța diverse fărădelegi.

Căci din moment ce animalele nu au glas și nu se pot apăra singure în fața celui mai de temut animal, în sarcina unor suflete mari precum doamna Duszejko pică misiunea de-a apăra drepturile necuvântătoarelor. Care, în opinia ei, încep să plătească polițe, să „regleze conturile”, cum se exprimă ea la un moment dat, pentru a se răzbuna pe cei care le fac rău. Și când încep să se adune cadavrele, cu un șef de post căzut într-o fântână secată în jurul căreia se descoperă copite de căprioare, apoi un crescător de vulpi argintii devorat aproape complet, în mintea doamnei noastre se face lumină: animalele s-au săturat, astrele s-au aliniat, iar pădurea s-a răzbunat.

Construită ca un roman polițist tipic, povestea imaginată de Olga Tokarczuk este fermecătoare pe alocuri și chiar se citește cu sufletul la gură până la un moment dat. Fără nebunia femeii cu astrogramele ei și explicațiile alambicate conform cărora aștrii de pe cerul nopții trasează destinele oamenilor, ar fi fost un roman satiric despre lăcomie, avariție, sete de bani și pofte satisfăcute prin cruzime față de ființe lipsite de apărare. O astfel de carte ce ar fi justificat în bună măsură faima scriitoarei poloneze a cărei formidabilă carieră a fost încununată, iată, în 2019, cu cel mai de seamă premiu literar pe care și l-ar dori orice scriitor.