Antidotul morții
Scris de Cristina Stancu • 20 September 2017 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Philippe Sollers
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Alexandra I. Medrea-Danciu
Numar pagini: 216
ISBN: 978-606-8516-18-9
Notăm, în trecere, că a trata un talent individual și creator drept parazit sau impostor este tipic limbajului Paraziților. Bufon, mincinos abuziv, impostor, clovn, mistificator, neserios, pervers, aud asta în fiecare zi, sau aproape. Trebuie să traducem: nu vă apropiați, alți Paraziți, noi, Paraziți deja instalați, păstrăm pentru noi înșine această bucată aleasă, această inimă.
Corpul și mintea omului sunt teatru de război pentru două forțe contrare: cultura înaltă și capitalismul. Ce alegem ține de noi, de rutina mentală în care ne-am scufundat, de afinități și de voință. Philippe Sollers e încredințat că suntem bântuiți în mod inegal de frica morții și încercăm să-i evadăm facil sau contorsionându-ne în acrobații livrești: ne uităm la seriale ca să uităm de propriile vieți finite sau citim biblioteci întregi în căutarea unor conexiuni salvatoare.
„Calătorii timpului” nu e un roman ca toate romanele, de abia dacă putem să-l numim astfel, este un protest, un tur de forță, o armă, o parolă. Fondatorul jurnalului avangardist „Tel Quel”, apărut în Franța în perioada 1960-1982, Philippe Sollers, este un spirit liber, un intelectual cu renume și astfel, un celebru specialist în…a despica firul în patru. Cartea de față este o lungă perorație despre cât de aproape suntem de moarte și despre ce putem face concret pentru a mări distanța dintre noi și data fatală din calendarul nostru intim, când a fi o să devină a fost.
O armată de paraziți în inima fiecăruia
Premisa de la care pornește acest roman dezordonat este următoarea: moartea nu este un eveniment singular, plasat la finele existenței, moartea este de asemenea și anticiparea morții, frica, strategiile evazioniste, lașitatea, obsesiile, chiar … shoppingul compulsiv. Philippe Sollers creează un narator rafinat, un șoarece de bibliotecă intens preocupat de problema neființei. Pe măsură ce înaintăm în text, nu avem decât să alegem una dintre tabere: un ignorant care fuge de propria-i moarte cu armele consumerismului sau un intelectual ambițios căutând să fie liber de influențele toxice din propria inimă.
Naratorul se agață disperat de artiști, de genii prost înțelese, de marginali, de creatorii numiți la vremea lor „nebuni”, tot ceea ce deviază, tot ceea ce e generator de sens, tot ceea ce e stigmatizat…toți au un indiciu al nemuririi, de aceea ei trebuie studiați, imitați și urmăriți pas cu pas. Se plimbă prin Paris, adulmecă statuile, reformulează cronologii alternative, pune cap la cap data morții lui Max Ernst cu data nașterii lui Rimbaud, calculează cine cu cine a fost contemporan, cine a murit când altul s-a născut, cine a fost martor la evenimente istorice marcante. Astfel, rezultatul e o hartă halucinantă de influențe și de personalități. Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Ducasse, Lacan, Orwell etc. devin atemporali, în terminologia romanului călători în timp, minți ambițioase care au căutat să înțeleagă viața în toată grandoarea încurcăturilor ei, oameni care nu au fugit de moarte, ci au căutat supape chiar în mijlocul ei, „clipe de aur”, de seninătate, de uitare de sine.
Despre ce e vorba până la urmă?
Acesta nu e genul de roman pe care îl poți verifica repede pe Goodreads ca să vezi dacă te-ar atrage sau nu conținutul. Rezistă oricărui rezumat. Dacă mă aventurez și spun expeditiv „Da, e vorba despre cum să călătorești în timp, faci cunoștință cu o a patra dimensiune nebănuită și între timp, te împiedici de zeci de citate ermetice”, așadar dacă arunc o asemenea sentință, textul e nedreptățit. Sunt câteva nuclee narative din care înțelegi că ceea ce numim convențional „povestitorul” are totuși o biografie a sa personală, independentă de cărțile pe care le citește: câteva femei (dintre care Viva e preferata lui, gata să o urmeze până în Hong Kong), o cămăruță în care își petrece serile meditând la viață și la moarte, câteva angajamente și o ședință săptămânală de tras la tir. În rest... digresiuni sclipitoare despre cei ce au fost, despre cei pe care încă îi citim și despre viața cotidiană de secol XXI, otrăvitor de consumeristă. Aaaa... și să nu uit, deschideți cartea la pagina 166...o să dați peste un lung inventar de like-uri, în genul melodiei „My favorite things” (Julie Andrews).
-
Plusuri
Un text-monument, un tur de forță prin literatura universală.
-
Minusuri
Unele aluzii sunt atât de discrete încât îți scapă.
-
Recomandari
Pentru filologi, pentru avangardiști, pentru cei care nu țin neapărat să citească o poveste antrenantă, pentru intelectuali, pentru cei pasionați să despice firul în patru, pentru toți cei înspăimântați de moarte.