Alb

Titlu: Muzica tăcerii
Autor: Andrea Bocelli
Rating:

Editura: Curtea Veche
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Cornelia Dumitru
Numar pagini: 270
ISBN: 978-606-588-496-0

Dulci amintiri ale unei copilării dificile, dar senine, bogată în ceea ce contează cel mai mult în viaţa unui copil: dragostea...

Cumpără titlul în engleză

Când am început să citesc această carte, mi-a plăcut fiindcă transmitea o stare de calm, pace şi linişte. Mereu când o închideam, o faceam cu gândul de a asculta muzica lui Bocelli, pentru că simţeam că şi aceasta curge la fel de lin ca şi povestirea sa. Am ascultat-o o singură dată şi mi-am dat seama că nu mă impresionează şi nu-mi dă aceeaşi stare ca şi cartea.

Pe parcursul lecturii mi-am dat seama că nici aceasta nu mă impresionează, însă am putut să apreciez cele povestite şi, mai ales, pe autorul ei pentru că reuşea să redea cu atâta seninătate o copilărie ce în realitate cred că a fost mai difcilă decât e prezentată în carte. Povestea este spusă din interior şi de la mare distanţă, lăsând să se simtă o uşoară melancolie în povestire.

Deşi este o autobiografie, Bocelli a dat alt nume personajului său, Amos, şi spune întreaga poveste la persoana a treia. Micul Amos este un copil plin de viaţă, extravertit, vesel şi exuberant încă de la început. Dacă nu ai ştii că se vorbeşte despre un copil care de la vârsta de 12 ani a fost complet orb, ai tendinţa să uiţi asta. Copilăria şi experienţele lui sunt atât de normale, prezentate cu o atâta lipsă de dramatism, încât rămâi cu impresia că toate dificultăţile impuse de lipsa vederii au fost ca şi inexistente. Iar această lipsă a dramatizării trăirilor şi a evenimentelor mi-a plăcut.

După lecturarea a mai mult de jumătate din roman, mi-am dat seama de ce nu sunt impresionată aşa cum m-aş fi aşteptat. Toate trăirile, oricât de intense, experienţele tragice ori pline de satisfacţii, durerea, bucuria, dezamăgirea, împlinirea, toate sunt redate pe acelaşi ton. Nu există niciun pic de suspans, niciun pic de tensiune, nimic care să-ţi stârnească curiozitatea în asemenea măsură încât să nu vrei să laşi cartea din mână mânat de curiozitatea a ceea ce i s-a putut întâmpla lui Amos.

Viaţa oricărui om, redată în amănunt, poate prezenta interes pe alocuri. Viaţa lui Andrea Bocelli cu atât mai mult. Însă în lipsa unei tehnici narative adecvate care să transmită stările cu aceeaşi putere cu care au fost acestea trăite, se pierde foarte mult. Din păcate, o carte care avea potenţial, a trecut pe lângă ţintă. Din punctul meu de vedere. Însă este totuşi o lectură educativă, motivaţională. Transmite un mesaj foarte puternic, şi anume că, o dizabilitate are atâta forţă câtă îi dă cel care o are, că viaţa poate fi frumoasă dacă aşa vrei s-o vezi. Asta m-a făcut să citesc romanul până la capăt.