bookblog.ro

„Noi suntem noi și nimeni alții”

Scris de • 10 December 2010 • in categoria

0Amor intellectualis

Titlu: Amor intellectualis. Romanul unei educații
Autor: Ion Vianu
Rating: rating - recenzii carti
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2010
408 pagini
ISBN: 978-973-46-1679-4


Cred că a citi memorialistică este ca un test pentru cei mai mulți dintre noi. Înseamnă a renunța, pe parcursul lecturii, la propriul egocentrism pentru a intra în cercul altui Eu, care se dezvăluie în scris. Dar poate fi și invers: înseamnă a citi realitatea altuia în proprie interpretare. Oricum, mărturisirea invită la o întîlnire între două subiectivități și ne arată ce fel de cititori suntem. Citim cărți sau citim autori? Ce ne interesează dintr-o carte, ce ne emoționează? Ne schimbă în vreun fel cărțile? De la aceste întrebări pornesc cînd spun că memorialistica ne arată la fel de multe lucruri despre noi cît ne arată despre cei care o scriu.

Cartea lui Ion Vianu este o întoarcere în copilăria și tinerețea sa, cu ochii adultului care vede tabloul întreg. E cartea unui om care nu privește înapoi cu mînie către anii '40-'50, perioada care a însemnat o schimbare dramatică pentru mulți oameni. Totuși, au fost și anii formării generației autorului, ani de creștere și dezvoltare. Am apreciat nuanțarea poveștii pe care o spune Ion Vianu, reconstituirea amintirilor, luciditatea. Apare un paradox în rememorarea anilor în care s-a instaurat comunismul: pe de-o parte, este vorba de distrugere și intensă propagandă, pe de altă parte, este vorba de supraviețuirea valorilor unei lumi care încă mai crede în ea însăși. Cum să crezi, crescut în spiritul onestității, că binele nu va învinge? Cum să crezi, cînd ai cunoscut eleganța comportamentului, devotamentul, căldura umană, că grobianismul și teroarea vor face regulile? Ce te poate ajuta să faci față distrugerii, dacă nu valorile solide învățate în familie și apreciate pînă atunci? Asta pare a fi drama pe care Ion Vianu o scrie cu eleganță, fără patimă acuzatoare: ce se întîmplă cînd ceea ce știi că e bun și drept nu-ți folosește în fața unei lumi întoarse pe dos.

O parte consistentă a cărții este dedicată portretului tatălui, Tudor Vianu. Dacă ați avut fragmente din opera acestuia ca lectură în școală, veți descoperi altceva în această carte. Numele prinde corp, viață. Numele de pe coperta volumelor de critică devine persoană.
Sunt pasaje emoționante, care invită la reflecție, precum cel de mai jos:

„T. cel fragil, T. cel suferind, T. care petrecuse ani cu spaima morții, apărînd doar celor care aveau privilegiul să pătrundă în intimitatea lui (prin devotament, prin respect, prin iubire creștină, demnă de sfinții Cosma și Damian, doctorul-fără-arginți Angeli sau fratele Alecu, mort și el, răpit din lume cu violență în cîteva zile, și, poate, de nimeni altul în afara acestor doi), T., acum, reușise să-și desăvîrșească, să-și împlinească puterea măștii...ascunsă-n sine, trainică la rele. Masca este Persona, acoperămîntul feței. Ea oferă privitorului, ascultătorului, un chip nevariant (...) Per-sona, prin care vocea sună, vibrează cu un timbru grav, un ecou ca un acord de violoncel: timbrul tragediei. Această profundă vibrație trezea în discipoli amor intellectualis magistri. Portul măștii, impus de ascza personală a tragedianului, vădea alt folos. Vremurile se făcuseră cumplite. Trebuia să te ascunzi pentru a supraviețui.”

Întreaga carte este o statuare a identității: Noi suntem noi și nimeni alții, titlul celui de-al doilea capitol, conturează problema identitară: ne construim din întîmplările prin care trecem, prietenii pe care-i avem, revelațiile, educația pe care-o primim...devenim noi, ființe diferite de ceilalți. Dar ne reconstruim identitatea prin reamintire, revenire, revedere, prin scris, dar și prin felul în care suntem percepuți. Suntem noi înșine și prin ceilalți, iar a trăi înseamnă a găsi un echilibru între a fi singur și a fi cu ceilalți, a fi în tine și a fi în lume. Este același lucru cu memoriile: a-ți reaminti înseamnă a te scufunda în tine, în istoria ta intelectuală și sentimentală, dar înseamnă și a fi cu ceilalți - cu ceilalți dispăruți, pe care îi evoci, dar și cu cititorii, pe care îi înveți ceva, îi inspiri sau emoționezi.

Am citit de două ori Amor intellectualis a lui Ion Vianu și recunosc că aveam nevoie de această carte. Întîi, în numele unei nostalgii pentru o perioadă din istoria României pe care n-o cunosc direct. Pentru a-mi explica această imposibilă nostalgie. Apoi, aveam nevoie să cunosc modelul unei educații lipsite de trivialitatea și singurătatea celei primite de mine. Faptul că am citit că alți oameni au crescut într-o lume în care respectul pentru profesie, implicarea și decența erau valori comune, nu rare nu înseamnă că mi-a dispărut gustul amar legat de propria mea formare. Găsesc că este un lucru mai important: există speranță. Din acest punct de vedere, Amor intellectualis este, pentru mine, romanul unei speranțe.

Scris de Mihaela Butnaru

Notă: Amor intellectualis a fost desemnată Cartea anului 2010 de către revista România literară și Fundația Anonimul.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. anca giura spune:

    Ce titlu rafinat! Sunt curioasă să citesc romanul din deja-enunţatul motiv. ,,Cartea şoaptelor”, cartea anului 2009, şi-a meritat laurii. Intuiesc că şi aceasta, recentă. Din ce citesc în recenzia ta, înţeleg că în roman e vorba despre o ,,construcţie de sine”( 1). Iar ,,educaţia”( cealaltă temă(2)): o, da,.. e un termen care trebuie pus într-o lumină nouă, în România.

    În ,,Observator cultural”, săptămâna trecută, Ion Vianu dădea un interviu în care intervenea termenul de ,,mentor”( atât de absent din cultura românească post-traumatică a ultimelor decenii). M-am gândit în consecinţă că ori de câte ori când mi-au lipsit mentorii, mai ales la vârsta adolescenţei, am ales să mă auto-educ. Prin urmare, mă interesează să aflu mai multe despre limitele şi potenţialităţile autoeducaţiei. Cred că Ion Vianu are o opinie convingătoare cu privire la acest espect al formării noastre.

    raspunde

  2. cristian sirb spune:

    Aștept demult această recenzie caldă! De pe acum, poate să ningă liniștit. :)

    Îmi permit să reiau – să nu te mânii, căci e cu drag – un comentariu postat la un subiect similar pe blogul Lui Sorin D.:

    „Jurnalele multor „necunoscuți” mi-au răvășit zilele! În sens bun. Iubesc jurnalele. Nu mă deranjează lamentațiile de acolo, preocuparea de sine, subiectivismul. Sunt, probabil, un caz rar de narcisist empatic. Empatizez cu semenii mei individualiști. Din contră, nu mă împac cu persoanele obiective (de parcă ar exista obiectivitate), cu centriștii.

    Pe J. Renard și J. Green i-am descoperit „prin” fragmentele de jurnal zgârcit selectate de editurile noastre. Recitesc Caietele lui Camus de câte ori mi se năzare. Idem, Caietele lui Cioran. Și nu (doar) pentru privirea indiscretă în bucătăria creativității lor. Pentru alte motive, nu are sens să mă întind aici. Oricum, ador fragmentarul!

    Îmi plac cei care-și administrează interioritatea cu stil, în Jurnal. Cu o cruzime de talent. Neîndurarea cu care-și analizează epoca, prietenii, contemporanii lor scriitori. Întunecimile lor, umorile nestăvilite.

    Nu mă plictisește deloc să „citesc” intimitatea altuia, ci mai curînd a fi obligat să-i suport echilibrul, corectitudinea, silința de a fi cu orice preț „obiectiv” și de a plăcea prin asta.

    http://delaskela.net/2010/11/tentatia-indiferentei/#comments

    raspunde

  3. Pingback: Ion Vianu: “România este în fiecare secundă prezentă în conștiința mea” | bookblog.ro

  4. Pingback: Ion Vianu: “România este în fiecare secundă prezentă în conștiința mea” | 1traducator's Blog

  5. vscosma spune:

    Cartea asta m-a facut sa-l indragesc si apreciez pe Tudor Vianu pentru luciditatea si seriozitatea sa in contextul unei lumi parlita de febra politicii si a mesianismelor de toate felurile.
    Cartea, dincolo de curiozitatile biografice imi pare ca reuseste sa ne apropie o epoca relativ recenta, fara incrancenare si fara romantare.
    buna sintagma cu romanul unei sperante!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Ru Kim Thuy

Copyright ©2011 Bookblog.ro