bookblog.ro

---

Playing Sardines

Scris de • 27 November 2007 • in categoria Lit. contemporana

Autor: Michele Roberts
Rating: Michele Roberts - Playing Sardines rating - recenzii carti

Michele Roberts - Playing Sardines - recenzie cartiSardines este un joc al atingerii, al sarutului, al descoperirii.

Plecand de la acest joc de copii, Michele Roberts construieste o lume a simturilor si a sensibilitatii. Imbinand elemente din cultura anglo-saxona si din cea franceza, in cele aproape 20 de povestiri ea exploreaza lumea copilariei, lumea pasiunilor mature, arta culinara si dragostea transformata in obsesie morbida.

In lumea lui Roberts copiii inventeaza jocuri cu puternice tente sexuale: de la simplul si (in aparenta) inocentul Sardines - atingerea si explorarea trupului celuilalt - la scenete complicate, cu eroi pozitivi si negativi, cu implicatii politice si cu siluirea eroinei indragostite si sfioase.
Adultii se joaca si ei: cu pasiunile lor, cu sentimentele fata de cei din jur, cu viata lor. De la schimbarea rolurilor (descoperim un Mallarme ce-si scrie opera imbracat in haine de femeie si doua surori ce traiesc alternativ viata celeilalte), la adoratia unui scriitor necunoscut, pana la crime comise cu voluptate si indiferenta.

In majoritatea povestirilor, senzualitatea si forta descrierilor lumineaza si cele mai morbide crime. Cu puternice accente gurmande, povestirile incita simturile si accentueaza trairile erotice in arta culinara.
Astfel, in una dintre cele mai socante povestiri (The Cookery Lesson), eroina, indragostita de profesorul ei, planuieste asasinarea acestuia, vazand in transarea si gatirea carnii lui forma suprema de comuniune cu obiectul adoratiei sale.

Eroinele lui Roberts sunt surprinse in momente cheie ale existentei lor - clipele de explorare si descoperire a sinelui. Daca in A Feast for Catherine, eroina isi descopera setea de independenta ascunsa intr-o relatie extraconjugala, cele doua surori gemene din Ma Semblable Ma Soeur, se joaca cu identitatile pentru a gusta din doua tipuri diferite de existenta.
Probabil ca cea mai frumoasa calatorie este cea a tinerei din Les Menus Plaisirs, o calatorie initiatica in universul culinar francez. Joaca, ce revine ca un laitmotiv in toate povestirile, apare aici ca o degustare a tuturor aromelor Frantei.

Desi pe alocuri constructia povestirilor mi s-a parut pretentioasa si supusa in mod prea evident unor reguli de scriitura, Roberts reuseste sa cucereasca prin descrieri si prin micile detalii care dau savoare povestirii.

Scrisa de Ana-Maria Petritan





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro