BOOKFEST Chișinău – ediția la care mi-am dus prima oară fiica
Scris de Moisei Corina • 5 September 2022 • in categoria Evenimente, Editoriale, Cronică de eveniment
Plăcerea de a merge la târguri de carte este pentru mine un răsfăț deosebit. Să răsfoiesc pe îndelete paginile, să găsesc comori ascunse în spatele tuturor volumelor cu titlu de bestseller – mi se pare un deliciu de care nu mă pot lipsit. Nici acum, când am devenit mamă, nu pot trece pe lângă extazul și răsfățul acestor clipe.
Dar haideți să vă povestesc ce a însemnat pentru mine BOOKFEST Chișinău 2022 alături de fiica mea care are doar 2 ani, un car de energie și nici un moment de repaus.
De această dată, Salonul Internațional de Carte Bookfest 2022 a fost găzduit în perioada 31 august – 4 septembrie de spațiul MEDIACOR, un loc aparte amplasat în campusul Universității de Stat din Republica Moldova, o zonă plină de nostalgie, unde mi-am petrecut ani buni studiind mai întâi dreptul, apoi jurnalismul.
MEDIACOR a fost gândit ca un hub destinat tinerilor, cu o adevărată infrastructură și un parc verde alături, ceea ce a reprezentat o decizie potrivită, mai ales dacă ai un copil mic ce își dorește să se plimbe și să descopere fiecare pietricică sau frunză. Dar să nu ne reținem prea mult afară și să descoperim pavilionul interior.
Sinceră să fiu, acest BOOKFEST, aflat la edișie cu numărul cinci, mi s-a părut mult mai mic decât în anii precedenți, având doar două săli pe care le poți traversa în mai puțin de 30 de minute, dar, în schimb, a avut o agendă a lansărilor care mi-a captat atenția. Din păcate, nu am reușit să prind vreun eveniment (nu se plia cu calendarul activităților mele și ale fetiței), dar am urmărit cu interes toate postările pe social media, tot conținutul video de la această ediție.
Nu pot să nu menționez faptul că prezența editurilor din Republica Moldova a fost mult peste așteptările mele. Dacă în 2019, anul în care a avut loc precedenta ediție BOOKFEST, abia găseai câteva spații ale editurilor autohtone, de această dată participanții s-au întrecut pe sine. Pot menționa printre cele mai frumoase standuri pe cel al librăriei CARTEGO, al editurii ARC și PRUT Internațional, unde au predominat cărțile dedicate copiilor. Aici am dat năvală la propriu și la figurat cu fiica mea, care a ales un braț de cărți sonore, cărți de colorat și cărți cu activități. Spre bucuria mea, mămicile au avut ocazia să prindă reduceri considerabile la această categorie de produse.
O altă editură cu o varietate de cărți impresionantă a fost CARTIER, cei care mizează pe conceptul literaturii de calitate. Vizitatorii au putut găsi volume de Ion Druță, Vladimir Beșleaga, dar și Tatiana Țâbuleac sau Irina Brumă. De această dată, CARTIER a decis să facă un duet cu editura POLIROM, iar unul dintre evenimentele importante a fost lansarea volumului „Nichita. Poetul ca și soldatul” de Bogdan Crețu.
Dintre oaspeții care au trecut Prutul cu un program inedit de evenimente și lansări au fost cei de la Editura HUMANITAS, care au reușit să-l aducă chiar pe Radu Paraschivescu cu lansarea volumului "Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)" şi cu ediţia nouă din "Cu inima smulsă din piept".
BOOKFEST Chișinău, ediția 2022, a fost o experiență de networking, plină de oameni frumoși și cărți valoroase, nu doar o goană avidă pentru a ne umple rafturile. Mai degrabă, mă încumet să spun, a fost despre dorul acela de a socializa cu părtașii pasiunii noastre comune: cărțile.
P.S. Fiicei mele, Mădălina i-a plăcut experiența, chiar dacă a fost un adevărat sprint și o provocare pentru mine, pe de o parte să fiu cu ochii pe ea, iar pe de alta să reușesc să văd tot ce mi-am propus și ce mă interesa cu adevărat.