A trecut ceva timp de când nu am mai fost la un concert de muzică clasică, așa că m-am bucurat tare mult de invitația la Britten Sinfonia, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, pe 19 septembrie. Sala Radio a fost însuflețită în mijlocul zilei (concertul începea la 15:00) de prezența energică a dirijorului Andrew Gourlay și de muzicienii care mai de care mai din ansamblul Britten Sinfonia.

Cu aproape 25 de ani de existență, acest ansamblu este atipic, parte dintr-o viziune în care vechiul și noul se combină în forme inedite, pentru a transforma o orchestră camerală într-o experiență intensă și pestriță, în cele mai bune moduri.

Așa se descriu chiar ei, însă, trebuie să recunosc, faptul că așa i-am perceput și eu, stând în sală, cu ochii închiși și lăsând muzica să vorbească. Nu au fost piese armonice, în sensul „clasic” al cuvântului, ci bucăți experimentale, în care instrumentele se completau și contraziceau în același timp – dacă pot spune așa, cu urechea unui neofit.

Acorduri de harpă și pian, concerte de vioară, inserții de trompetă și xilofon, nimic nu a lipsit din repertoriu. În program au fost selectate, inclusiv piese în primă audiție, după cum urmează: „Reflection in time” de Charlotte Bray (2018), „Prin lumina florilor” de Ulpiu Vlad, „Primul concert pentru vioară” scris de John Woolrich, „Refugee” de Mark-Anthony Turnage și „Spirraling” de Colin Matthews.

M-am bucurat de compozițiile contemporane și de noutatea sunetelor și, deși sunt mai degrabă o persoană cu gusturi armonice, recunosc faptul că a fost o surpriză plăcută și că m-au făcut să îmi doresc să știu mai multe.

Așa că, dacă sunteți curioși, iată cum sună această simpatică orchestră britanică: