Autor: Lev Sestov
Rating:

Lev Sestov e un filosof neserios. Nu are pretentii de la cititor, nu are limbaj imposibil de descifrat, nu are sistem filosofic propriu, nu are idealisme si nu spune minciuni fundamentate stufos, nu are acceptiuni proprii la termeni deja consacrati. Deschizi cu buna-credinta Revelatiile mortii (sau un alt volum, spre exemplu Apoteoza lipsei de temeiuri), ii dai in primire ratiunea ta ordonata si frumos compartimentata si el ti-o aduce dupa vreo doua sute de pagini smotocita, mazgalita, mototolita, cu lacrimi pe obraji, tremurand din toate conceptele si cerand indurare. Iar el nici nu isi cere scuze, tranteste usa si te lasa singur si naucit.

Cu alte cuvinte, mare atentie cu ce fel de teorii destepte porniti in lectura, ca s-ar putea sa nu le mai aveti la final (mie mi-a distrus destule). Sestov este un spargator profesionist de paradigme. Se ia la tranta cu Kant, Spinoza si Aristotel. E radical, imoralist decalarat si incorigibil. Are prestanta aceea inconfundabila a omului care si-a taiat singur drumul si care nu crede decat in ce a trait el. Ideile lui nu sunt aeriene si nici abstracte, ci intense, furibunde, izbucnind dintr-un suflet nelinistit mai degraba decat dintr-un cap bine fixat pe umeri. Te pune pe nisipuri miscatoare si nu iti ofera nici o mana de ajutor. Sa-i citesti cartile inseamna sa treci printr-un adevarat purgatoriu intelectual:

"Intrebati-ma ce merita mai mult: convulsiile dureroase ale unei treziri indoielnice, ori statornicia posaca, cenusie, a unui somn sigur" , "Nu-i oare posibil ca tocmai prin respectul fata de regula sa se fi inselat oamenii mereu?" - acestea sunt cele doua hipocentre ale cutremurului sestovian...

Cu cine se razboieste Sestov? Cu ratiunea care-si aroga monopolul cunoasterii, cu stiinta care neaga metafizica (jubilez numai la gandul ca acest ganditor ar da o replica aberatiilor din categoria Codului lui Da Vinci - inexistente belestristic, invalide deontologic, blasfemice prin esenta si demers) :

"Stiinta pretinde certitudine, universalitate, necesitatea afirmatiilor pe care le face. In acestea sta puterea, semnificatia sa istorica, marea sa forta de seductie [...] Stiinta nu constata, ci judeca. Ea nu reflecta adevarul, ci il creeaza dupa propriile-i legi autonome, create de ea. Altfel spus, stiinta inseamna viata dinaintea tribunalului ratiunii.[...] Inseamna ratiunea care decide ce trebuie sa fie si ceea ce nu are drept la existenta.[...] Materia si energia sunt indestructibile, dar Socrate si Giordano Bruno sunt destructibili, astfel hotaraste ratiunea."

...cu principiile stabilite aprioric, cu constiinta comuna - morala, calduta si comoda, cu orice cale de cunoastere care implica rumegarea ambitioasa a conceptiilor altora si reproducerea lor repetitiva:

"Idealismul, optimist si rationalist, conduce totdeauna universul catre proportii omenesti : el umanizeaza realitatea facand-o comprehensibila si semnificativa pentru spiritul nostru, delimitand-o de mister, incomprehensibil, insolubil, negand tragedia."

Pe scurt, te face sa gandesti singur, dupa firea si puterile tale:

"Omul cu mintea limpede, cel prost ca si cel istet, nu ne vorbesc in realitate despre ei insisi, ci despre ceea ce poate fi util si necesar tuturor. Sanatatea celui normal consta tocmai in faptul ca emite judecati valabile pentru toti si nu vede decat ceea ce foloseste tuturor in toate situatiile. Omul "zdravan" este, am putea spune, omul in general".

(Eugene Ionesco il va completa peste vreo jumatate de secol: "A gandi altfel inseamna a gandi pur si simplu".)

Pe langa acestea, in volumul de fata, printr-o analiza a operelor lui Dostoievski (cu precadere Amintirile din casa mortilor si Insemnarile din subterana) si Tolstoi (mai ales din texte ceva mai putin cunoscute si din nuvele), Sestov deschide un drum catre Dumnezeu (in fond, miza primordiala a scrierilor lui). Il citeaza pe autorul Demonilor - "Declar ca dragostea pentru omenire e un lucru intolerabil, de neinteles si absolut cu neputinta fara credinta in nemurirea sufletului", luandu-l ca pe un tragic vazator de adevaruri nepermise oricui, si pe cel al Annei Karenina - "Ceea ce fac e pentru Dumnezeu sau pentru oameni?", ca un exponent al moralei comune care se izbeste la sfarsitul vietii de aceasta nelinistitoare dilema (clasata de cunoscutii scriitorului drept o simpla criza temporara) de raspunsul careia depinde mantuirea.

Prin repunerea filosofiei in fagasul propriu - de cale individuala, Sestov indeplineste cu cateva zeci de ani inainte propunerea salutara a lui N. Steinhardt pentru pastrarea proaspata a mintii: reevaluarea periodica a propriilor conceptii. Dupa citirea cartii, s-ar putea sa nu mai ai certitudini, ci o multime de semne de intrebare - puncte din care poti sa incepi apoi sa cauti si sa descoperi pe cont propriu, liber de balastul intelectual cu care ti-au ingreuiat altii aripile...

O recenzie de: Silviu Man