E noiembrie, e o noua “Seara de lectura”
Scris de Adriana Cocic • 17 November 2010 • in categoria Altele
Joi, 18 noiembrie, în librăria Cărtureşti de la Muzeul Ţăranului Român, prietenii noştri de la 121.ro organizează o noua seară de lectură. Cartea aleasă pentru această ediţie este "Explozii în Stockholm", de Liza Marklund.
Aveţi, astfel, ocazia să descoperiţi iţele unui atentat - presupus terorist - în înzăpezitul Stockholm:
"Cu câteva zile înainte de Crăciun, un eveniment neaşteptat tulbură Stockholmul acoperit de zăpadă: o bombă explodează la stadionul Victoria, gazda Jocurilor Olimpice. Din nefericire, există şi o victimă: Christina Furhage, şefa Comitetului Olimpic. Pe lângă ancheta poliţiei, de caz se ocupă şi Annika Bengtzon, ziaristă care conduce departamentul Investigaţii de la cotidianul Kvallspressen. Deşi opinia generală este aceea că a fost vorba de un atac terorist, ea susţine că la baza atentatului a stat o crimă de o altă natură. Că să dovedească acest lucru, Annika începe să răscolească trecutul, pentru a afla adevărata poveste a femeii care se ascundea dincolo de imaginea puternică şi radioasă a Christinei Furhage. Când o noua explozie are loc la arenă Star Hall, Annika începe să se îndoiască de intuiţia şi credibilitatea ei că ziaristă. Cu toate acestea, continuă să cerceteze cazul şi, în cele din urmă, se trezeşte ea însăşi într-o situaţie limită... Reuşeşte oare să descopere adevărul din spatele acestei poveşti întunecate?"
La faţa locului veţi avea ocazia să-i întâlniţi pe comisarul Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei şi pe tânărul scriitor Stoian G. Bogdan, autorul thrillerului Nu ştiu câte zile, apărut recent la Editură Trei - invitaţii acestei Seri de lectură.
Dacă v-am trezit interesul, va puteti inscrie aici la eveniment.