Când mă întreabă cineva despre cum scriu (deși nu înțeleg deloc ce relevanță are asta), sunt tentat să spun că am o groază de tabieturi, că nu pot să scriu decât într-un loc anume și în anumite condiții. Însă, dacă mă gândesc puțin, îmi dau seama că mi-am scris fiecare carte altfel.

Bucla a fost scrisă în cea mai mare parte într-un fotoliu, cu stiloul, pe foi separate prinse într-un clipboard.

Darul lui Moș Crăciun am scris-o la un computer antic, făcut din bucăți de nu mai știu cine.

Cum mi-am petrecut vacanța de vară a fost scrisă pe laptop, cea mai mare parte în Germania, la o bursă. Așa cum se vede și din poza atașată, aveam la câțiva centimetri în față un zid alb. Însă alternam scrisul la masa aceea cu scrisul în pat, cu laptopul în brațe.

Contorsionista a fost scrisă în parte la biroul care se vede în a doua fotografie, cu fereastra în stânga, în parte la masa din sufrageria apartamentului meu din Constanța, în parte la masa din bucătăria de la Constanța. Am scris-o mai ales cu pixul, pe caiete dictando, neapărat cu spirală. Aproape în fiecare zi transcriam în laptop ce produsesem. Pe urmă printam, de cele mai multe ori rescriam sau, în cazurile fericite, corectam în computer.

De fapt, tabieturile constau în faptul că am nevoie de liniște absolută și, mai mult decât atât, de intimitate. Nu pot scrie dacă simt că se foiește cineva în spatele meu și, mai mult decât atât, de cele mai multe ori nu pot să scriu dacă știu că e cineva treaz în același apartament cu mine. Asta ține probabil de faptul că, în subconștient, încă mai consider scrisul un act rușinos. Ca orice găină, am nevoie de cuibarul meu, și abia când oul e gata urmează să cotcodăcesc.

Tot la tabieturi aș menționa ordinea. Nu suport în jurul meu obiecte aruncate vraiște. Biroul sau masa la care scriu trebuie să aibă doar strictul necesar: caiet, pix, laptop și eventual o ceașcă de cafea sau de ceai.

Sfaturi nu-mi permit să dau. Nu pot să le spun altora decât ce-mi spun și mie: că trebuie să scriu într-un ritm cât mai constant, fără nici un gând de a publica vreodată ce scriu, și să încerc să fiu cât mai puțin distras de zgomotul de fond al lumii exterioare, indiferent dacă ajunge la mine prin Internet, prin televizor sau chiar prin cărți.

T. O. Bobe s-a născut la 13 februarie 1969 în Constanța, este poet, prozator și autor de scenarii de film și de televiziune.
A absolvit în 1995 Facultatea de Litere a Universității din București. Între anii 1995 și 2003 a fost secretar literar la Teatrul Mic din București, redactor și scenarist de televiziune.

În anul 2000 a fost bursier la Akademie der Kunste din Berlin, iar în 2003 și 2004 bursier la Akademie Schloss Solitude din Stuttgart.

A debutat în volumul de poeme Tablou de familie ( alături de Mihai Ignat, Sorin Gherguț, Răzvan Rădulescu, Svetlana Cârstean și Cezar Paul-Bădescu) cu Bucla. A publicat cartea pentru copii Darul lui Moș Crăciun, Humanitas, 2003. Primul roman, Cum mi-am petrecut vacanța de vară, Iași, Polirom, 2004.

Tablou de familie a primit premiul pentru debut al revistei Tomis, iar Bucla a primit Premiul Național Mihai Eminescu pentru debut în poezie. Ambele cărți au fost nominalizate la premiile ASPRO. Cartea Darul lui Moș Crăciun a fost nominalizată la premiile AER.