Titlu: Sfinți, vânturi și alte întâmplări
Autor: Dumitru Radu Popa
Rating:
Editura: Curtea Veche
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 152
ISBN: 978-606-588-357-4

„Nimeni nu te va vătăma aici; e un Cimitir de Vise, atâta. Du-te, plimbă-te acolo, caută-ți visele, dar ele nu vor fi musai plăcute și liniștitoare, depinde ce ai în tine…Și ai trecut prin destule ca să nu fi murit încă, fără să visezi de aproape un an. Era să pieri, acum întoarce-te la viață. Vei fi luat de aici și te vei trezi în coliba ta, și îți vei duce pătimirile mai departe, după cum ți-e scris!”

După câteva romane autobiografice citite, despre atrocitățile comise în numele regimului politic impus de sovietici, deși din perspective diferite și cu anumite particularități, trăgând linie am ajuns la concluzia că toate sunt la fel. Ce mai putea fi spus despre un colț de istorie pe care atâția autori l-au blestemat în scrierile lor? Răspunsul l-am aflat citind romanul lui Dumitru Radu Popa, surprinzător de diferit, prin registrul stilistic cu care jonglează, dovedindu-și măiestria de povestitor ce-mi amintește de Ion Creangă. Poate cel mai șocant e felul în care relatează pe un ton șăgalnic cruzimile acelor timpuri, sau felul în care-și învăluie ficțiunea istorică într-un realism magic. Construit pe atâtea elemente contrarii, complex, criptic și captivant, e genul de carte care îți va rămâne mult timp în minte și poate un model demn de urmat de toți scriitorii.

Într-un amestec de satiră, simbolism și alegorie, D.R. Popa descrie începuturile comunismului românesc, împletit cu puternice accente autobiografice, într-o lume în care răul de afară e atât de mare încât până și stihiile își dau mâna ca să poată face un dram de bine. Figuri pitorești, majoritatea personajelor descrise au existat și în realitate. Familia Lewandowski din Baia Mare a existat, Iosif, Livia, Anton și Titi, și maicile Cornelia și Vianeea, și Unchiul Toni Pașca, Rora, Mariana, preotul Vasile Pop – ei au fost, respectiv, bunicii, mama, unchii, străunchii, verişoara autorului.

Nechita Kiforov este cel care, în loc să-l împuște pe popă așa cum i se cere, alege să-i dea foc, dorind să vadă dacă va veni Dumnezeu. Oare, să vadă el dacă vine vreun Dumnezeu sau să arate oamenilor că nu există Dumnezeu? O mică nehotărâre ce-l va aduce într-o situație neașteptată, care pe cititor îl va distra din plin. Luz de Luna, o fată frumoasă, goală, cu o rană roșie în frunte, se îndrăgostește de un cireș, molipsindu-se de la acesta de o maladie criptogamică. Vescovul este episcopul care și-a pierdut turma și, rătăcind, își cară de nebun biserica în spinare.

Ilie Sabău e Omul vânturilor, un fel de profet al lumii absurde, care ne atrage atenția că „Fără de vânt, fără ca acesta să ne amintească neîncetat schimbările pe care le aduce timpul, ne-ar fi greu, dacă nu aproape imposibil, să percepem natura în dinamica ei. Am fi mai degrabă ca acei astronomi condamnați pe vecie să privească lumina veche sau moartă a unor stele îndepărtate”.

Sfinți, vânturi și alte întâmplări este o parabolă despre justiția care izvorăște din intelectul individual, un simț al corectitudinii și al proporțiilor pe care îl are fiecare individ, dar și despre o credință ce pare croită după tiparul omului arhaic, ducându-mă cu gândul la proza fantastică a lui Eliade și Vasile Voiculescu. La această dimensiune ruptă de realitate contribuie și inserarea unor categorii mitico-folclorice aparte, prea puțin explorate în literatură, pentru că nici folcloriștii, etnologii și antropologii nu le cunosc prea bine. Stihiile sunt forțe cosmogonice și refracţii ontogenetice ale „întâmplărilor“ lumii fenomenale – şi reprezentată de chipuri – tipare criptice ale metamorfozelor realului. Fata Pădurii apare în ipostaza de agresor al bărbaților, iar cel menit a rezolva conflictul dintre om și Fata Pădurii, este Omul Nopții, o ființă ce nu trebuie confundată cu omul negru, neavând corespondențe cu alte ființe supranaturale.

La final, realizăm că ceea ce a reușit să creeze autorul, prin plasarea realismului magic într-un context istoric zbuciumat se aproprie de forma basmului.

• Plusuri

  Acțiunea antrenantă, care te ține cu sufletul la gură, umorul neașteptat, personajele originale

• Recomandari

  În special celor care încă mai cred că literatura română nu are reprezentanți de valoare, celor care vor să descopere un povestitor plin de har, sau care iubesc proza fantastică.

  Dacă vreți să aflați mai multe detalii despre cele două personaje, vă recomand cartea lui Constantin Eretescu, Fata Pădurii și Omul Nopții: În compania ființelor supranaturale