Inima e un organ nestatornic în statornicia sa?
Scris de Calina Matei • 8 March 2017 • in categoria Lit. contemporana, Roman de dragoste
Autor: Diane Brasseur
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Doru Mares
Numar pagini: 160
ISBN: 978-606-758-551-3
Complicate sunt căile inimii, acest organ multifuncțional care își depășește cu succes, exasperant funcțiile anatomice și care dă dovadă de tiranie atunci când se avântă pe tărâmul sentimentelor, subjugând iremediabil individul și simțurile acestuia pentru o înrobire ce pendulează între extaz și agonie.
Că tot am traversat acea perioadă a anului, în care comercialul ține să ne amintească de obligativitatea declarării sentimentelor, am decis că ar fi cazul să întoarcem pe dos problema și să o complicăm ușor prin eliminarea verdictelor de tipul - monogamie absolută/ infidelitate abjectă. În loc să privim cu jind sau cu ochii în lacrimi către oricare dintre capetele spectrului, m-am gândit că ar fi mai interesant să amestecăm nuanțele, sentimentele și stările și să vedem unde ajungem.
Cum adică unde ajungem? Ajungem la Diane Brasseur și al ei roman intitulat mai mult sau mai puțin ironic Fidelități. Și de ce zic ironic? Ei bine pentru că autoarea nu ține să ofere o lecție de morală, nu vrea să traseze granițe între bine și rău, ci vrea și îi reușește exemplar să arate că inima e un organ nestatornic în statornicia sa.
Actorii romanului sunt trei la număr, ca în orice triunghi extraconjugal. Un el anonim la 54 de ani, ros pe la colțuri de trecerea timpului și de frica de a îmbătrâni, care e prins între două lumi – cea a aventurii și a tinereții pe care o soarbe de pe umerii amantei cu douăzeci și ceva de ani mai tânără ca el și cea a siguranței și a familiarului dată de parfumul unei vieți conjugale ce se întinde pe mai multe decade.
Povestea se învârte în jurul dilemei, a omului care nu știe dacă vrea sau nu să ia o decizie și să se hotărască în care dintre cele două vieți pe care le trăiește vrea să rămână. E încă suficient de tânăr să o ia de la capăt alături de amanta Alix la Paris, dar totodată e la fel de îndrăgostit de nevasta sa ca acum douăzeci de ani. Nu are ce reproșa nici uneia nici alteia pentru că ambele beneficiază de câte o latură a lui doar de ea știută, de aceeași cantitate de afecțiune, iubire și sex, iar decizia pe care ar vrea să o ia dar nu știe cum e conturată tocmai de această echitate. Nu avem de-a face cu o iubire parazitară care pune stăpânire pe organismul gazdă, în cazul de față căsnicia ce durează de câțiva ani, și nici cu un moment de rătăcire care nu face decât să întărească crezul conform căruia nimic nu e mai sfânt și nicio femeie mai de preț decât cea alături de care a decis să-și unească destinul.
Și tocmai această pendulare între două lumi la fel de normale face ca romanul de față să fie unul atât de seducător. Mai ales că Brasseur se arată a fi o fină cunoscătoare a psihologiei umane și nimic din frământările interne la care își supune eroul nu trădează ceva din sfera artificialului. Dimpotrivă, aduce un omagiu complexității iubirii, vieții sentimentale care nu se guvernează milimetric după reguli prestabilite.
Apoi aș mai puncta femeile și felul în care le prezintă, cu fizicul, seria de obiceiuri, tonalități, stil personal, care fac din ele mai mult decât motive sau pioni pe o tablă de șah care conturează o poveste. Caracterul tridimensional îi construiește cărții o fațadă dedicată voyerismului pentru că nu e posibil să nu te simți în timpul lecturii ca un spion care pândește pe gaura cheii.
În definitiv, romanul prezintă o poveste de iubire țesută din trecut și prezent, cu un semn de întrebare asupra viitorului pe care vinovăția, complicitatea, recunoștința și iubirea nu îl pot elucida cu ușurință.
-
Plusuri
Frumusețea și pluralitatea cu care este ilustrată iubirea.
-
Recomandari
Minților și inimilor deschise, romanticilor capabili să vadă iubirea așa cum e ea, plină de capricii.