Ekaterinburg, o poartă spre Infern…
Scris de Anca Giura • 29 December 2012 • in categoria Istorie
Titlu: Ekaterinburg. Ultimele zile ale Romanovilor
Autor: Helene Rappaport
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Ioana Iepureanu
Numar pagini: 352
ISBN: 978-973-135-727-0
Autor: Helene Rappaport
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Ioana Iepureanu
Numar pagini: 352
ISBN: 978-973-135-727-0
Ekaterinburg, ce superb nume de oraş! Dar Cehov nu l-a putut suferi defel, parcă presimţindu-i destinul funest. Într-adevăr, sub vălul patronimic, se ascunde povestea tristă a unui oraş, poartă a celor care ajungeau prizonieri în Siberia şi mormânt al ultimei familii de ţari. Recitim un mit atroce al secolului XX, ce s-a dovedit un veac sângeros şi zbuciumat, probând un gust accentuat pentru mitologizare. Dacă ar fi să dau doar trei exemple de evenimente tragice devenite legende literare şi cinematografice specifice acelor timpuri, aş menţiona Drama de la Mayerling (care încă bântuia mentalul colectiv pe la 1900), Scufundarea Titanicului, precum şi supliciul familiei Romanov.
Readucând în discuţie ultimul an de viaţă al celui de pe urmă ţar, Nicolae al II-lea al Rusiei, am aminti că el abdică la 15 martie 1917, după o vreme fiind exilat la Tobolsk. În mai 1918 este adus cu toată familia sa la Ekaterinburg, iar în noaptea de 17 iulie 1918 sfârşeşte ciuruit de gloanţe alături de ţarina Alexandra şi de cei cinci copii. În acele luni în care Rusia murea de foamete hărţuită de Primul Război Mondial ca şi de Războiul Civil dintre bolşevici, albgardişti şi socialişti, ştirea sumară că ţarul a fost suprimat n-a avut ecouri prea adânci. Cursese prea mult sânge, iar tifosul, holera şi malnutriţia dezorientau populaţia. Mitul avea să se amplifice abia la ceva vreme distanţă. În orice caz, haosul Revoluţiei din Octombrie va face pe termen lung, după Romanovi, încă 13 milioane de victime.
Peste nouă decenii de speculaţii nu au putut elucida încă misterul crimei istorice de pe 17 iulie 1918 din Casa Ipatiev. Meritul volumului lui Helen R. este acela că relatează pas cu pas toate evenimentele din zilele care au precedat măcelul precum şi ştergerea urmelor. Nici până în ziua de azi nu se ştie care au fost numele a jumătate din plutonul care a împuşcat familia imperială, nici care vor fi fost ultimele cuvinte ale victimelor. Singurul martor fără voie a rămas câinele familiei, cockerul Joy. Bolşevicii au minţit, au oferit -constrânşi de ambasade- numai frânturi de adevăr şi mai ales l-au acoperit pe Lenin, creierul care a gândit lichidarea Romanovilor. Un alt aspect deosebit al lucrării Helenei Rappaport este acela că ea face un synopsis al presei timpului, cea care a deformat cumplit adevărul despre Romanovi. Şi mă refer aici la presa occidentală –nume de ziare prestigioase- care, deja cu vreo două săptămâni înainte de fatidica noapte, îi declara morţi pe Romanovi şi care a publicat multiple alte zvonuri halucinante din surse neverificate.
Se spune că de atrăgătoarea și un pic cam prea nonșalanta mare ducesă Maria Nikolaevna Romanov în vârstă de numai 19 ani se îndrăgostiseră chiar și temnicerii sumbrei Case Ipatiev, drept pentru care au fost înlocuiți cu altă gardă. Alături de ea, celelalte trei mari ducese Romanov nu erau mai puțin fermecătoare, poate doar mult mai melancolice. Ar fi doar unul dintre aspectele atât de umane ale acestei scrieri emoţionante. Ofer acest amănunt pentru a accentua faptul că cele patru fiice ale ţarului, alături de ţareviciul Alexei, precum şi de ţarina Alexandra (cu sânge german, născută Alix de Hessa-Darmstadt) au murit fără de vină şi din indolenţa familior regale europene care au tratat cu superficialitate situaţia rudelor lor. Volumul de faţă oferă deopotrivă o listă a tuturor planurilor de salvare a familiei imperilae, neduse însă până la capăt. Nu în ultimul rând se prezintă dintr-o perspectivă foarte umană cazul Alexandrei cea care a atras ura mulţimilor pentru strania sa prietenie cu Rasputin. În fapt, ea n-a fost decât o mamă disperată de boala lui Alexei, hemofilia, căutând în ,,tămăduitorul’’ Rasputin ultima speranţă. Filmul ultimelor luni din viaţa Romanovilor îi înfăţişează ca nepermis de abandonaţi de către rudele foarte apropiate din casele regale europene şi accentuează remuşcarea pentru soarta celor cinci copii. Sigur că Nicolae al II-lea a greşit când nu a dorit reformarea autocraţiei sale, iar Alexandra a fost văzută ca o ,,străină’’ rău famată din cauza lui Rasputin. Cu toate acestea, copiii lor au ajuns mai mult decât nişte victime colaterale.
Tandreţea şi justeţea cu care autoarea cărţii şi-a privit personajele, inclusiv transpunerea în mintea criminalului, şeful plutonului de execuţie Iakov Iurovski, conduc cititorul spre concluzia că războaiele au fost făcute de (anumiţi) bărbaţi, însă istoria ar trebui scrisă preferabil de către femei. Prin oglinda inimii feminine şi a umanului din noi, atrocităţile se văd mai clar şi pot da o mare lecţie de evitat pe viitor.
Notă: În completarea informaţiilor cărţii, printre altele, autoarea recomandă vizionarea filmului biografic regizat de Gleb Panfilov (The Romanovs: An Imperial Family , 2000)
-
Plusuri
Este o carte de istorie oferită cititorului în cel mai frumos stil literar, minunat tradusă.
-
Recomandari
Celor iubitori de biografii şi de mistere tragice ale istoriei.
Citeste cele 28 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
mishu88 spune:
Multumim de ~recomandarea~ literara si cinematografica! In “Sa nu mori inainte de moarte” a lui Evtusenko apare o grava si serioasa pledoarie impotriva acestui genocid – al Romanovilor. Ucigasii au demolat pana si cladirea unde s-a intamplat nenorocirea, ramanand doar “treptele” acesteia.
-
anca giura spune:
mishu88, ai dreptate, clădirea a fost nimicită, volumul oferind câteva imagini cu ea cea de dinainte de a deveni casa crimei ( imagini inclusiv cu palisada care era menită să ascundă privirilor ce se petrecea înăuntru cu Romanovii).
tibi, îmi asum-şi asta încă de dinainte de semnalarea dvs.- un oarecare hazard al afirmaţiilor. Şi totuşi, dacă numărăm bărbaţii care au provocat războaie…
-
AMALIA spune:
Din pacate, o carte care ar putea fi remarcabila este tradusa de o persoana total neavizata. O editura respectabila ar trebui sa tina cont de acest lucru.
-
exporthub69 spune:
Hey, I’m James Hunt, and I manage a B2B supply chain to provide prompt delivery of goods to and from clients, manage vault and manage store house.
-
Antonio Wesley spune:
I love your blog entry about Moving Day in Boston. It was exceptionally complete, and I value that you carefully described the why’s, the manner by which’s, and what’s of Moving and the city of Boston. Certainly an extraordinary read!Jaren lewison blue jacket
-
essentialshoodishop.us spune:
At essentialshoodishop.us , we bring you the perfect blend of comfort, versatility, and timeless fashion. Our collection features premium-quality Essentials
-
ovo clothing spune:
October’s Very Own official Shop for the latestovo clothing Store fans. Discover unique streetwear styles, limited drops, and signature designs.
tibi spune:
31 December 2012 | 6:00 pm
Cartea e bine documentată şi scrisă cu talent în genul istoriei literaturizate a lui A. Maurois.
Concluzia recenzentei că,, războaiele au fost făcute de (anumiţi) bărbaţi, insă istoria ar trebui scrisă preferabil de femei” mi se pare complet hazardată. Şi femeile ajunse la guvernare au purtat războaie mai abitir, decât bărbaţi. Imi vine în minte Margaret Thatcher, care în anii 80, ca prim-ministru a avut un rol decisiv în războiul pentru Malvine, dintre Anglia şi Argentina. Pot fi menţionate zeci de amazoane ale războiului, dar mă opresc la Ecaterina, al cărei nume îl poartă oraşul, în care s-a petrecut tragedia Romanovilor. Ea a purtat numeroase războaie, anexând teritorii uriase, de la Crimeea şi Transnistria, până la Ucraina şi o mare parte a Poloniei. A fost un Stalin în fustă.
Mirajul puterii şi al grandorii atrage deopotrivă ambele sexe.
Nici partea a doua a concluziei recenzentei ,,istoria ar trebui scrisă preferabil de femei” nu se justifică. Două exemple edificatoare: Barbara Tuchman în Tunurile din august a descris admirabil începutul angoasant al Marelui Război din 1914-18, iar mai sus amintitul Maurois a scris o istorie a Angliei, devenită clasică.
Talentul în a scrie istorie nu face discriminări pe bază de sex. E talent pur şi simplu.