bookblog.ro

Cotidian gri

Scris de • 22 June 2013 • in categoria

Titlu: Amorțire
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 248
ISBN: 978-973-46-3538-2
Cumpara cartea

Romanul Amorțire nu are personaje excepționale, poate doar puțin bizare, dar scoate în evidență ce este excepțional în ele.

Avem un scriitor – poate că ratat – și proprietara apartamentului în care are închiriată o cameră. Aflăm cum se desfășoară viața lor cotidiană și ne amuză maniile ei de femeie bătrână și nepăsarea lui de poet ajuns anticar. Dar din umbră răsare un registru grav: el, Evghenie, nu reușește să se adune și să publice o carte, iar bizareriile doamnei Valeria Stoican se dovedesc a fi o boală gravă.

Personajul puternic al cărții este doamna Stoican – femeie aflată la vârsta a treia pe care boala o sperie, dar o determină și să acționeze și să încerce să înmagazineze cât mai multe experiențe înainte ca Alzheimerul să i le șteargă pe toate.

Însă mie mi-a fost drag Efghenie. Un om pe care viața la deturnat de la adevărata lui menire, aceea de a fi scriitor. Dar care nu simte invidie pentru prietenul său faimos aflat în grațiile lumii literare, care o rabdă senin pe cicălitoarea lui gazdă și pe care la un momendat îl vedem blănd și bun (se poate citi și tandru și romantic).

Una dintre temele din roman este aceea a lumii cărților și a modului în care oamenii se raportează la ele. Soarte lui Evghenie e legată de cărți, iar la un moment dat este descrisă o scenă foarte puternică vizual în care acesta scoate din pivnița casei bucăți de gheață în care au fost prinse cărți. Volumele nu mai pot fi salvate și se rup în interiorul bulgărilor de apă înghețată, iar el le privește tandu și le recunoaște pe fiecare în parte.

Amorțirea, plictisul vieții triste și gri, la un momendat se transformă într-o maladie care afectează oamenii și care se manifestă prin înmărmurire, împietrire fizică. Nu mă înțelegeți greșit, cartea nu e tristă, ba chiar finalul poate fi apreciat pentru modul în care te lasă să speri la mai bine, dacă ești o persoană optimistă. E ca o ușă care se deschide asupra vieții unor oameni, iar apoi se închide, în spatele ei persoanjele și continuă existența, iar noi putem doar să presupunem ce turnură au luat lucrurile.

  • Plusuri

    Personajele

  • Minusuri

    E posibil ca unii să o considere o care tristă

  • Recomandari

    Celor care apresiază un roman realist

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro