Titlu: Cioburi de stele (Trilogia Constelaţii, Volumul 1)
Autor: Amie Kaufman şi Meagan Spooner
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Luminiţa Gavrilă
Numar pagini: 480
ISBN: 978-606-719-037-3

„Nu ştiu cine sau ce ne urmăreşte, dar îmi dau seama că floarea este un dar de la fiinţele misterioase. Nu ştiu ce intenţii au ele, dar ştiu ce înseamnă acest dar pentru mine. Nu sunt singură. Poate că n-am fost niciodată. Nici măcar când am intrat în măruntaiele navei. Acele fiinţe şoptitoare îmi citesc gândurile. Citesc în sufletul meu.”

Două lucruri ştiam despre Cioburi de stele atunci când am decis să o citesc: a fost una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului 2013, şi descrierea o recomandă ca fiind un roman science fiction pentru adolescenţi. Am zis că astea ar fi motive suficiente să îi dau o şansă, mai ales că simţeam nevoia unei lecturi uşoare. M-am ales cam cu jumătate din ceea ce mă aşteptam: a fost o lectură suficient de plăcută ca să o duc până la capăt, relaţia dintre cele două personaje nu a suferit prea mult de clişeele genului, deci a fost construită într-un mod echilibrat şi realist; în schimb, romanul nu are nimic de-a face cu sci-fi-ul. Deci, dacă vreţi să citiţi un science fiction, Cioburi de stele nu e cea mai bună alegere. Dar dacă aveţi chef de un Young Adult Romance în care acţiunea e centrată pe tensiunea dintre cele două personaje care acum se iubesc, în secunda următoare se urăsc, şi totuşi se iubesc, atunci Cioburi de stele e alegerea ideală.

Lilac LaRoux şi Tarver Merendsen vin din două lumi diferite. Ea este fiica celui mai bogat om din galaxie, iar el este un erou de război care provine dintr-o familie umilă. Singurul motiv pentru care Tarver e acceptat în societatea înaltă este dorinţa celor bogaţi, frumoşi şi celebri de a arăta că le pasă de eroii lor. Lilac şi Tarver se întâlnesc la bordul navei spaţiale Icarus, iar chimia dintre ei este evidentă. Am apreciat faptul că nu a fost, totuşi, dragoste la prima vedere, cei doi fiind conştienţi de statutul lor. Lucrurile se schimbă în momentul în care Icarus, din motive necunoscute, iese brusc din hiperspaţiu, ceea ce cauzează distrugerea navei şi moartea tuturor oamenilor aflaţi la bord. Singurii care supravieţuiesc sunt Lilac şi Tarver, care reuşesc să ajungă la o navetă de salvare şi să o desprindă de Icarus înainte de explozie. Se prăbuşesc pe o planetă pustie, cu vegetaţie neobişnuită, care pare să fi trecut prin procesul de terraformare şi ar fi trebuit, după calculele lui Tarver, să fi fost colonizată deja. Şi acesta a fost primul mister care mi-a stârnit curiozitatea şi m-a făcut să dau paginile mai repede.

O să încep cu aspectele care mi-au plăcut la Cioburi de stele. Relaţia dintre Lilac şi Tarver s-a dezvoltat treptat, iar micile lor certuri şi neînţelegeri au avut sens. După ce ajung pe planetă îşi dau seama că singura lor şansă este să găsească rămăşiţele navei şi să spere că vor putea trimite un mesaj către echipele de salvare trimise de tatăl lui Lilac. Au de parcurs un drum lung şi obositor, Lilac nu vrea să renunţe la rochia ei de bal în favoarea unei salopete, şi nici la pantofii scumpi... exasperarea lui Tarver, încăpăţânarea lui Lilac, teama, tensiunea dintre ei, apoi vocile pe care Lilac le aude şi neîncrederea lui Tarver până în momentul în care el însuşi începe să aibă viziuni... Toate aceste elemente m-au făcut să citesc cartea în două zile şi să uit de micile ei neajunsuri.

Partea cu „fiinţele şoptitoare” mi s-a părut cea mai interesantă. Mi-ar fi plăcut ca acţiunea să se concentreze mai mult asupra planetei şi a „locuitorilor” ei invizibili, şi mai puţin asupra romance-ului dintre Lilac şi Tarver. Adică, era perfect previzibil încotro se îndrepta relaţia lor, pe când povestea „şoptitorilor” avea un potenţial mai mare de a surprinde. Cumva, şi-a atins potenţialul în final, deşi marea dezvăluire nu a avut impactul la care mă aşteptam. Un mare dezavantaj a fost modul ambiguu şi superficial în care a fost explicată existenţa „fiinţelor” pe planetă, ca şi cum autoarele au ajuns în punctul acela şi nu prea au mai ştiut cum să continue. Concluzia este că puteau foarte bine să renunţe la toate elementele de science fiction şi să scrie, pur şi simplu, o poveste de dragoste. Tot ceea ce ar fi fost cu adevărat interesant şi neaşteptat în Cioburi de stele a căzut în planul doi, dând impresia că povestea planetei, a „fiinţelor şoptitoare” şi a experimentelor tatălui lui Lilac sunt acolo doar ca să umple spaţiu. Nu e tocmai corect, de vreme ce descrierea cărţii subliniază fix aceste elemente. Ce-i drept, dacă spunea clar şi la obiect că e povestea a doi tineri care se îndrăgostesc în timp ce traversează câmpii, păduri şi munţi către o destinaţie incertă, nu aş mai fi citit cartea.

Prin urmare, iată cea mai mare dezamăgire a mea: nu există world-building. Şi ce este un roman science-fiction fără world-building? Ah, da... nu este un roman science-fiction. Exceptând cazul în care este acceptabil să plasezi acţiunea pe o „navă spaţială care se deplasează prin hiperspaţiu cu viteză superluminică”, apoi pe o planetă necunoscută, apoi... ceva-ceva-terraformare, ceva-ceva-falie dimensională... şi să spui că ceea ce ai făcut este science-fiction. Dacă e să citesc următoarele două volume din trilogia Constelaţii va fi pentru romance, nu pentru eventualele explicaţii şi detalii suplimentare cu privire la „fiinţele şoptitoare”, pentru că mi-e teamă că nu vor funcţiona.

Să nu uit: mi-au plăcut enorm fragmentele dintre capitole, în care Tarver este interogat de anchetatorul tatălui lui Lilac. Întrebările neconvenţionale şi răspunsurile ocolitoare ale lui Tarver ţin cititorul în suspans. Micile indicii sugerează că Lilac şi Tarver au trecut prin lucruri mult mai neobişnuite cât au fost izolaţi pe planetă, iar dorinţa mea de a afla ce s-a întâmplat de fapt, şi de ce Tarver riscă pentru a păstra secretul, m-a făcut să trec prin a doua parte a cărţii cu sufletul la gură. Recunosc, introducerea acestor fragmente a fost un procedeu ingenios.

• Plusuri

  Lilac şi Tarver sunt două personaje bine conturate, cu voci distincte, fiecare cu un trecut interesant. Se apropie unul de celălalt treptat, iar dialogurile lor sunt plăcute şi realiste. Suspansul e bine construit şi, chiar dacă acţiunea nu se desfăşoară foarte alert, cartea se citeşte repede tocmai pentru că promite dezvăluiri extraordinare.

• Minusuri

  Nu există world-building, acţiunea este în mare parte previzibilă, iar aspectele cu adevărat interesante sunt tratate superficial.

• Recomandari

  Recomand Cioburi de stele Cititorilor de Young Adult, New Adult şi Romance.