Scris de bookblog.ro • 3 January 2010 • in categoria Filozofie
0
Autor: Jean-Claude Carrií¨re
Subtitlu: Poveşti filozofice din toată lumea
Rating: 
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 1999
Traducător: Brînduşa Prelipceanu
434 pagini
ISBN: 973-50-0451-8
Să tot fie vreo zece ani de când mi s-a şoptit întâia oară o veche poveste persană: "Noaptea trecută, un glas mi-a şoptit la ureche: «Un glas care-ţi şopteşte noaptea la ureche nu există»". Eram la liceu, încă în căutare de poveşti. Pe aceasta am găsit-o în Cercul mincinoşilor. Citind cartea, am înţeles că de poveşti nu mă voi sătura niciodată. Iar acum, zece ani mai târziu, o redeschid cu aceeaşi bucurie ca şi prima dată, pentru că este una din acele cărţi care îţi pot povesti orişicând ceva nou, sau ceva vechi ce nu ştiai că ştii.
Cercul mincinoşilor este, aşa cum îi spune şi subtitlul, o colecţie de aproximativ patru sute de poveşti filozofice din toată lumea. Regăsim în ea istorioare de peste mări şi ţări, din diverse religii - cu mesaje diferite, dar totuşi ţesute din aceeaşi fibră de real muiat în tâlcul imaginarului. Lumea este aşa cum este, ba Lumea nu este aşa cum este, dar Dacă totul nu este decât un vis, cine oare visează? - ne avertizează titlurile capitolelor. Iar prin ele apar şi dispar chipul familiar al lui Nastratin, figura dascălului care ne învaţă ceva din înţelepciunea lui sau nu, nelipsitul timp şi ruda sa îndepărtată - moartea, minunata enigmă a omului care se visează fluture care se visează om, ba chiar visul însuşi devine adeseori personaj, şi să nu uităm de duhul magic din vas - pe care, dacă l-aş întâlni, cred că l-aş ruga frumos să mă facă un personaj în această carte, dar unul care să se poată plimba din poveste în poveste după bunul plac - asta da călătorie în jurul lumii într-o clipită cu ajutorul unei cărţi!
Èšin minte că m-a fermecat şi ce scrie pe spatele cărţii: "Primii mincinoşi ai lumii sunt povestitorii." Imaginea unui lung şir de minciuni, legate, înnodate, cârpite, lipite împreună de-a lungul negurii spaţio-timpului, strânse precum povestitorii noaptea la taifas în jurul unui foc, iar focul nu poate fi văzut decât cu prin ele. Minciuna care îţi revelează realitatea, dar înfrumuseţată şi îmbogăţită în înţelesuri. Povestea - drum către sine, sau chiar condiţie de existenţă a acestuia. O altă veche poveste persană ni-l arată pe povestaş singur pe ţărmul oceanului. Spune poveste după poveste, abia trăgându-şi răsuflarea şi bând din când în când un pahar de apă. Oceanul îl ascultă vrăjit. Iar autorul necunoscut adaugă: - Dacă într-o bună zi povestaşul tace ori este nevoit să tacă, nu poate spune nimeni ce va face oceanul.
Iată că mă învârt deja într-un cerc al poveştilor persane. Imposibil să cuprind sau să pot reda la adevărata lor splendoare minunile din Cercul mincinoşilor prin ce istorisesc aici. Pot doar să îi îndemn pe cei care nu au cunoscut această carte să îşi dea voie să se îndrăgostească de ea.
P.S. Încă o recomandare: prefaţa cărţii. Printe altele, oferă un răspuns pentru întrebarea banală, dar totuşi dilematică: Ce poate însemna un om normal? Definiţia dată este (bineînţeles) una aparent simplă: un om care îşi poate istorisi propria poveste.
Scris de Alexandra Popa
Categorie: Filozofie | Autor: Jean-Claude Carriere | Editura: Humanitas
salut,
ma bucur ca suntem de acord asupra faptului ca recenzia nu cuprinde “extraordinar”-itatea cartii. cat despre restul comentariului, de ce nu scrii dumneata o recenzie asezonata cu toate cele? sunt sigura ca nu ar face decat sa sporeasca interesul pentru carte, ceea ce a fost si intentia mea cand am vazut ca nu era pe bookblog :)
Nu stiu daca se poate :-) De aceea, sa nu iei comentariul meu drept un vot de blam. Sunt carti pe langa care ne invartim ca lupul in jurul stanii, si pana la urma, oricum o dam, tot nu iese mare lucru in recenzie in raport cu ceea ce este. Greu, greu se lasa pacalite si surprinse intr-un text care sa aduca, pe departe, cu savoarea cuprinsa intre coperti…
Cu ardeii e tot asa :-)
: )) mare adevar graiesti! m-am si gandit ca ii fac o nedreptate sa o recenzez – la cat de savuroasa e, mai ales ca a fost cartea mea preferata ani buni de zile. si, serios, chiar mi-ar placea sa citesc o alta parere despre ea : )
Dupa o imatura chibzuinta sa stii ca raspund provocarii. Scriu si eu o recenzie la cartea asta. O sa fie, sper, ca in cantecul acela de la gradi: “Vom face altul, pe rau in jos/ Altul mai trainic, si mai coltos” :-)
: ) ma bazam pe aceasta imaturitate de prima oara cand am lansat invitatia (“provocarea” suna cam competitiv pentru putina mea pregatire in ale recenziilor : ) )
daca nu ai chef sa o publici (desi ma indoiesc si ar fi si pacat), poti sa mi-o trimiti pe mail
Recenzia nu trebuie (nu aşteaptă nimeni!) să fie egală cărţii, sau, Doamne feri!, să aspire la această măgulitoare poziţie… Nu poţi cere unei cronici să egaleze lucrarea originală, spectacolul, filmul. Mă tem de când mă ştiu de ziua în care recenzenţii – ok, unii recenzenţi, mai slabi de îngeraş – ar putea începe să se creadă AUTORI! Ocupaţia “noastră” – aducătoare de beneficii materiale sau nu, temporară sau îmbrăţişată pe viaţă – e destul de… ingrată în această privinţă. Cu toată mâhnirea…
Mereu planează asupra “noastră” fie teama că nu vom “atinge” miezul cărţii recenzate, bătând cu graţie câmpii (ca nişte copii mai mici ai marilor hermeneuţi, tăietori neîntrecuţi de frunză la masa snobilimii culturale), fie că ne apucă infatuarea şi ne erijăm, megalomaniac, în Creatori sau în demolatori culturali. Depinde de complexele fiecăruia:
– Cu cât mai mic omul, cu cât e mai incapabil el a construi o Operă originală, cu atât mai intens aplombul lui hermeneutic pe spatele muncii altuia.
Prin urmare, orice încercare, inclusiv a Alexandrei, este binevenită. Pe de altă parte: nici o încercare (nici măcar aceea a d-lui Iliescu) nu este scutită de pânda rateului glorios. Nu poţi să ştii atât de sigur, dintru început, ce-ţi iese, indiferent de câte zeci de ori ai citit cartea!
Pfoai, stai asa, adica recenziile scrise de mine nu sunt toate niste succesuri? Simt ca ma dezumflu mai ceva ca o minge de fotbal sparta si umpluta cu bolovani, in calea trecatorilor.
@radu: tocmai am achizitionat, in sfarsit, si volumul 2. poate ma revansez, cine stie. intre timp, ce se aude cu recenzia promisa?
@cristian: cam off-topic asa: cealalta carte pe care mi-am luat-o azi a fost “viata e in alta parte” – pe langa faptul ca imi doream de foarte multa vreme sa o citesc, recenzia ta mi-a sporit curiozitatea : )
Acum am terminat recenzia promisa aici. Va aparea pe sectiunea “Stiinte umaniste – religie” in zilele urmatoare.
@ Alexandra Popa,
esti libera sa ma toci si tu :-) Vezi pe sectiunea bookblog-sur.
Copyright ©2011 Bookblog.ro
Radu Iliescu spune:
4 January 2010 | 8:05 pm
Am cumparat cartea asta in urma cu vreo 8 ani. Am citit-o. E teribila. Apoi am recitit-o. Am gasit-o grozava. Am recitit-o de atatea ori incat s-a terfelit coperta, ce onoare mai mare ar putea primi un volum?
Prin comparatie, recenzia e ca o supa de temperatura apei de ploaie. Recomand asezonarea cu un ardei iute, dar unul iute-foc, stii cum? unul mic si dracos care sa-ti electrocuteze buzele, sa te faca sa-ti plangi pacatele, sa-ti desfunde nasul si sa-ti anestezieze toate in tine… In absenta acestui accesoriu esential, produsul muncii poate fi consumat doar din politete.