Cartea mea genială
Scris de Calina Matei • 28 April 2016 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Elena Ferrante
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Cerasela Barbone
Numar pagini: 336
ISBN: 978-973-198-9709
„Când eram mică - pe la doisprezece-treisprezece ani -, eram absolut convinsă că o carte bună trebuie să aibă un bărbat drept erou și lucrul ăsta mă întrista foarte tare. Dar după vreo doi ani faza aceea s-a încheiat.
La cincisprezece ani, am început să scriu povesti despre fete curajoase aflate în situații dificile. Însă am rămas cu convingerea - e adevărat, tot mai accentuată - că cei mai mari povestitori sunt bărbații și că, dacă vrei să scrii, trebuie să înveți să povestești ca ei.” - Elena Ferrante
De Elena Ferrante, și a sa serie de cărți intitulată seria Napolitană la englezi sau seria Prietenei geniale la italieni, am auzit acum un an când a fost tradusă cea de-a patra și ultima carte din serie din italiană în engleză. Toate librăriile londoneze în care am intrat aveau un loc special în care găseam mereu cărțile acesteia, în timp ce internetul vuia de articole care încercau să elucideze identitatea misterioasei scriitoare și să ridice în slăvi seria acesteia. În 2016 internetul vuiește din nou, mai ales după anunțarea listei scurte a nominalizaților la premiul Man Booker unde Ferrante e favorită la primul loc.
Știu că nu e indicat să iei în seamă cărțile al căror nume se află pe buzele tuturor. Dar italianca în cauză nu scrie pentru marea masă, atentă la orgoliul cititorilor, la canoanele literare și nici pentru faimă, nu abordează subiecte facile, cu tentă mistică, erotică sau religioasă astfel încât faima câștigată să fie legată de vreun aspect menit să creeze controversă. Din contră, Ferrante merge împotriva curentului păstrându-și identitatea secretă și afirmând că „odată ce sunt scrise, cărțile nu mai au nevoie de autorii lor”.
De aceea atunci când m-am gândit la a scrie recenzia de față toate laudele pe care i le pot atribui vin strict pentru ceea ce a scris și cum a scris.
A spune despre prima carte din serie, „Prietena mea genială”, că este o carte superbă e ca și cum aș spune că cerul e albastru. Nu aș face decât să subliniez evidentul. Autenticitatea și genialitatea scriiturii depășesc cu mult orice așteptare, mai ales atunci când nu mai credeam că golul lăsat de Sticletele Donnei Tartt avea să fie umplut atât de repede.
Experiența lecturii a fost una unică pentru că nu mi s-a mai întâmplat până acum să simt atât de acut că orice element al vieții mele – serviciu, somn, interacționat cu alți oameni – mă împiedică și îmi răpește din timpul de lectură, dând naștere unui soi de violență în respingerea automată a oricui și a orice se interpune între mine și carte.
Seria spune povestea prieteniei dintre Raffaella Cerullo (Lina) și Elena Greco (Lenu) și începe odată cu dispariția primei la vârsta de șaizeci și șase de ani, moment în care Lenu începe să depene istoria dintre cele două. Prima carte a seriei pornește de la momentul în care au devenit prietene în clasa întâi și continuă până la momentul căsătoriei Linei la vârsta de șaisprezece ani. Acțiunea este plasată în Napoli, spre finalul anilor ’50. Familiile celor două prietene provin din clasa muncitoare, un mediu în care banii și educația lipsesc aproape cu desăvârșire. De-a lungul anilor cele două ajung să se întreacă și să se înfrunte pentru notele de la școală, atenția învățătoarei și a băieților. Deși drumurile acestora se separă odată cu clasa a patra, destinele lor rămân înlănțuite, acțiunile uneia potențând și atrăgând un efect din partea celeilalte. De aceea lumile pe care le populează, cea a Linei care ajunge să lucreze în atelierul de încălțăminte al tatălui său și a Elenei care urmează calea învățăturii, par mai degrabă, în ciuda contrastelor, complementare și nu disjuncte. Elena pare a fi cea privilegiată prin oportunitatea de a-și continua studiile, în timp ce Lina este cea care câștigă mai mult teren în rândul adulților și în cel al cercului de prieteni atunci când dintr-o fetiță palidă și negricioasă ajunge o frumusețe care întoarce capete și provoacă scandaluri. Personalitatea celor două eroine este de asemenea antitetică, Lina fiind genul care nu se lasă înduplecată de nimeni și nimic, este insolentă, dârză, provocatoare, directă, în timp ce Elena e genul care nu iese în evidență decât prin faptul că studiază în continuare, prin ochelarii care îi acoperă mare parte din față, prin șovăială cu care ia orice decizie, prin lipsa spontaneității, mânată constant de indecizie, forțată să trăiască în umbra prietenei sale, fapt ce o împinge la o comparație constantă cu aceasta.
Dar Ferrante nu face ca lucrurile să fie atât de facile și clare ci aruncă umbra îndoielii asupra a tot ceea ce citim pentru ca aceleași îndoieli le nutrește și Lina față de propria persoană prin raportare la Elena.
Și aici intervine genialitatea cărții dată de imposibilitatea în a identifica care dintre cele două este prietena genială. Ambele fete au punctele lor forte și slabe, ambele au insecurități cu privire la propria persoană, fiecare se visează în locul celeilalte și-și dorește ce are cealaltă. Iar acest balans între două lumi contrastante, pe care ambele le folosesc pentru a evada din ghearele cartierului cenușiu și apăsător, ce suge seva vieții din cei care îl locuiesc, fascinează până la obsesie, făcând din Prietena mea genială un roman pe care îți e imposibil să-l lași din mână.
Aflată deja cu lectura la a treia carte din serie nu pot să spun decât că Ferrante are un stil de a scrie care ți se insinuează în suflet, o pâclă care-ți încețoșează creierul și-ți anihilează simțurile, punând stăpânire pe cea mai vitală dintre nevoi, cea de a respira, pentru că în absența următorului capitol, a următoarei cărți, a articolelor de pe internet care vin în completarea cărților și în care recunoști și la alții simptoamele dependenței, te afunzi într-un sevraj care te aruncă în disperare.
-
Plusuri
Construcția și multitudinea personajelor, dinamica dintre acestea, sinuozitatea poveștii, limbajul potrivit, simplu și de efect care vine în sprijinul subiectului fără a distrage atenția de la ce se spune, cadența cu care curge acțiunea, gradația către punctele culminante etc.
-
Recomandari
Iubitorilor de literatură adevărată, cărora nu le e teamă să se înhame la o serie ce se întinde lejer peste mia de pagini, care vor să fi fascinați și seduși de o scriitură după care tânjești la fiecare carte citită.
BOBI CAMELIA spune:
11 November 2018 | 9:42 pm
O carte pe care am citit-o in cateva zile, atat 1 volum cat si cel de al 2 lea.Abia asteptam seara sa pot citi. Am devorat-o pur si simplu.Excelenta carte -o recomand din tot sufletul.Acum astept sa cumpar cel de al treilea volum si sunt nerabdatoare sa vad ecranizarea primului volum.