bookblog.ro

---

„Politica este o relație cu prezentul, și va deveni neimportantă cu timpul, de aceea subiectul unei cărți trebuie să treacă dincolo de aceasta” – Interviu cu scriitorul libanez Elias Khoury

Scris de • 9 July 2018 • in categoria Interviuri

Literatura lui este și despre povești, nu ideale, dar povești în sensul atmosferei de basm și magie care poate răzbate dintr-o poveste de dragoste, fie ea și nefericită. Dar literatura lui este și despre realitatea istorică ce ne înconjoară, cu drame și fapte dure. Pentru că, așa cum mi-a explicat el pe îndelete, nu poți să scrii ingnorând contextul în care tu și cărțile tale trăiți.

Crezul estetic al lui Elias Khoury se potrivește perfect cu viața lui, dar și cum modul de-a povesti. Născut în Beirut, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de limbă arabă ai momentului a luat atitudine prin scrisul său, atât în literatură, cât și în publicistică. Cărunt și domol, te privește ironic pe deasupra ochelarilor atunci când îl întrebi despre cărți și personaje, dar la fel de firesc își descopră vocea de bas atunci când explică cum și de ce nu poate sta deoparte de subiectele „fierbinți” ale zonei arabe ca cetățean și ca om.

Romanul „Copiii ghetoului” (Ed. Polirom, 2018) te poartă alături de Adam, personajul central, pe străzile New Yorkului care i-a devenit casă, dar și în copilăria acestuia din ghetoul palestinian din Lod. Pendulând între amintire și realitate, Adam își pune toate întrebările esențiale ale omului (Care este identitatea lui? Ce este iubirea? Ce rost are existența lui?) însă din postura de victimă și persoană dezrădăcinată a cărei viață continuă să fie dată peste cap de trecut.

Andreea Chebac: De ce ați ales să faceți acest pact ficțional în „Copiii ghetoului” și să pretindeți că romanul nu vă aparține, iar manuscrisul v-a fost oferit, apoi să deveniți chiar personaj al cărții etc.?

Elias Khoury: În primul rând am vrut să-i ofer lui Adam, personajul central al cărții, independență totală. Când scriu un roman, dacă nu ajung să cred că un personaj există ca atare, că este independent, simt că întreaga carte este un eșec. Trebuie să îți iei personajele foarte în serios și să te comporți cu ele ca și cum ar fi oameni reali și, de fapt, ele ajung să fie oameni reali pentru tine. Am ținut în mod deosebit ca acest personaj să fie pe întregime veridic pentru că ceea ce povestește în carte nu face parte din experiența mea personală: nu sunt palestinian, nu am fost niciodată în Palestina și toate astea sunt rezultatul sentimentelor mele și identificării mele personale cu palestinienii. Mereu am considerat că a-i susține pe cei asupriți este de datoria mea, nu ca arab, dar ca ființă umană. Așa că am creat acest joc despre un manuscris pe care l-am găsit, ceea ce le-a dat romanului și personajului libertate totală, până într-acolo încât personajul a putut să mă critice pe mine și cartea mea. De fapt el, protagonistul, critică mulți alți scriitori arabi și mulți scriitori israelieni, așa că de ce să nu-l critice și pe Elias Khoury? Altfel nu mă pot situa în afara romanului. Asta mi-a dat, ca scriitor, totală libertate să-mi regândesc opera, pe mine însămi și întreaga aventură a scrisului.

Această aventură a scrisului este ceva foarte, foarte profund pentru că este o încercare de a călători dincolo de tine: a spune o poveste este egal cu a călători. Prin acest pact ficțional am avut cu adevărat posibilitatea de a călători. În primul rând posibilitatea de a călători către alții, către literatura arabă clasică, care apare în prima parte a cărții, și către Palestina, în viața din ghetou care nu este cunoscută nici măcar în lumea arabă. După catastrofa din 1948, după ce majoritatea palestinienilor au fost alungați din țara lor, oamenii care au rămas în orașe au fost închiși în ghetouri. Nu doar în Lod, și în Haifa, și în Acra. Există o realitate care nu este cunoscută și am vrut să intru în acea realitate și să arăt viața oamenilor din ghetou create de victimelor ghetoruilor anterioare din Europa, din timpul Holocaustului.

AC: Știu că această carte este primul volum dintr-o trilogie.  Care este planul trilogiei? Care sunt temele pe care plănuiți să le abordați în următoarele două cărți?

EK: Așa este, cartea face parte dintr-o trilogie. Sunt pe cale de a termina al doilea volum, sper să fie gata până în decembrie. De fapt știi ce o să se întâmple în această trilogie încă de la începutul cărții: Adam emigrează în New York, lucrează în New York și va muri în New York. Nu e un thriller, nu e o poveste în care să aștepți să vezi ce se întâmplă, ce se întâmplă se întâmplă încă din primele pagini. Următoarele cărți vor spune povestea celorlalte personaje: va continua povestea lui Adam, desigur, dar vom urmări povestea tatălui său vitreg care este portretizat în primul volum ca un om foarte dur, dar de fapt el este o victimă. Iar volumul trei ne va duce înapoi la iubita sa israeliana, Dalyia, și la povestea ei. Apoi va mai exista o poveste proeminentă în această carte, poveste care a și fost unul dintre principalele motive pentru care am scris acest roman: povestea doctorului Khaleel, naratorului din romanul „Poarta soarelui”. El se va întoarce în Palestina după Acordul de la Oslo și va deveni parte din autoritățile palestiniene. Îi vom urmări viața acolo și... asta e... Cartea este parte dintr-o lungă călătorie spre această descoperire de sine și a altora în același timp. Deși visul meu este să scriu ceva la fel de voluminos ca 1001 de noți, care nu se termină niciodată. Este visul oricărui povestitor...

AC: Haideți să vorbim puțin despre literatura arabă preislamică. Acum ne putem bucura de traducerea operelor unor scriitori arabi contemporani, dar din poezia arabă preislamică nu a ajuns foarte mult la noi. Spre ce ne puteți îndruma?

EK: Ceea ce a rămas din perioada preislamică sunt poeziile. Iar primul și cel mai mare poet est Imru' al-Qais. El este prima persoană care a început poezia arabă, ceea ce este, desigur, un mit. Nimic nu începe cu un singur om, începuturile sunt foarte complicate, iar în cărțile arabe clasice avem șapte personaje cu numele lui. Practic el a început o tradiție în poezia arabă: tradiția dualului. De exemplu, în engleză ai singularul și pluralul, dacă suntem doi, este un plural. În arabă nu e așa. În arabă ai singularul, dualul și pluralul. Deci pentru două persoane există un dual, o formă gramaticală specială. Și toată poezia lui este bazată pe acest dual, iar dualul este înțeles nu ca un dialog înte două persoane, ci este poetul și umbra lui, poetul și el însuși. Poetul, scriitorul, este divizat în două și dialogul are loc în interiorul său între el însuși și celalălt eu. Poezia lui este foarte bună, dar nu cred că poate fi tradusă, a fost tradusă în engleză, dar nu este o traducere foarte bună.

Întreaga ideea din spatele acestui poet este că scoate la înaintare acest duel, acastă dualitate din noi, fiecare dintre noi este dual, are un dublu. Iar această dublă personalitate va deveni o structură foarte importantă în literatura arabă. Și povestea lui personală este fascinantă pentru că tatăl lui a fost rege, iar când acesta a fost ucis, poetul, beat mai tot timpul, nu era interesat de putere, dar a simțit că puterea a venit la el și el a pierdut-o pe toată. Apoi a încercat să meargă la Constantinopol și să ceară ajutor de la regele bizantin, dar acolo, în loc să ceară ajutor, s-a îndrăgostit de fiica regelui. Apoi regele l-a ucis... Deci este o tragedie fascinantă. Dar cel mai important lucru pe care îl știm despre el este ceea ce profetul Mohamed a spus despre el: „Imru' al-Qais este conducătorul poeților în Iad!” Așa că jindul tuturor poeților este să i se alăture lui Imru' al-Qais în Iad...

AC: Pentru că tot ați pomenit de această poveste de dragoste care se termină tragic, de ce ați ales în „Copii ghetoului” să comparați dragostea cu moartea, și chiar în două pasaje?

EK: Deci tipul ăsta, Adam, era îndrăgosti de Dalyia, sunt împreună 10 ani, și el plănuiește să se căsătorească cu ea, inițial nu îți dorea asta, dar apoi ea în convinge, și în momentul în care el vrea să se căsătorească, ea pleacă. Iar pentru el întrebarea este: de ce dragostea se sfârșește și cum se întâmplă asta? Cred că asta este principala întrebare umană despre dragoste. Ești îndăgostit de cineva timp de doi, trei ani, apoi, la un moment dat, încetezi să îl iubești. Și acest lucru te face să îți pui întrebări despre tine: Cine ești tu de fapt? Pentru că în fiecare poveste de dragoste ești o persoană nouă. Așa că întrebarea profundă a acestui roman, dincolo de Palestina și toate astea, este despre finalul dragostei.

Cum se termină dragostea și de ce? Pentru că știm cum începe dragostea, este foarte simplu, începutul este foarte frumos, dar finalul este foarte misterios. Mereu găsim motive pentru despărțire, dar de fapt niciunul dintre motive nu este motivul adevărat. Același incident care a determinat separarea poate avea loc la începutul relației și atunci să ni se pară drăguț. Acest final al dragostei creează criza existențială a lui Adam, protagonistul cărții. Acest final al dragostei este legat de întreaga sa poveste de viață: relația cu mama sa, cu el însuși, descoperirea că nu este fiul cui credea că este etc.

AC: În relația cu el însuși încetează cumva să se iubească pe sine? Pentru că ne este sugerată sinuciderea încă de la început.

EK: Chiar nu știu dacă s-a sinucis sau nu, nici măcar eu nu știu... Dar ce știu e că atunci când îți pui așa de multe întrebări despre tine însuți, atunci vei descoperi că relația cu tine însuți devine foarte problematică și complicată și mă întreb dacă putem numi asta ură de sine, mă întreb... ar putea fi...

AC: Fiind o persoană implicată politic, romanele dumneavoastră ating subiecte importante din punct de vedere social și politic: conflictul israeliano-palestinian, problema emigranților și multe altele. Dar sunt acestea teme care trebuie tratate în literatură, sau ar trebui să fie tratate de jurnaliști și istorici? Este acesta rolul literaturii?

EK: Toate marile opere literare sunt politice: de la „Iliada” lui Homer, la „Hamlet” al lui Shakespeare, dar politica este  o relație cu prezentul, și va deveni neimportantă cu timpul, de aceea subiectul unei cărți trebuie să treacă dincolo de aceasta. Eu, ca cetățean, sunt implicat în viața socială pentru că trăiesc într-o țară care are nevoie de democrație, ne luptăm pentru drepturile omului și, ca ființă umană, este de datoria mea să fiu implicat, nu poți fi neutru când trăiești într-un asemenea mediu. Trebuie să scriu despre prezentul pe care îl trăiesc iar, în contextul în care trăiesc eu, politica este peste tot. Atunci când vorbim despre Palestina, Palestina este sub ocupație de 70 de ani, deci nu poți scrie un roman despre Palestina fără acest context al ocupației. Când citești un roman, tot acest context este acolo, însă întrebările pe care romanul le ridică sunt mult mai profunde și diferite de politică, sunt despre experiența umană, despre relația cu viața, cu moartea, despre sensul vieții, despre sensul sensului lucrurilor.

Unul dintre cei mai mari critici literari arabi a spus că literatura încearcă să găsească înțelesul înțelesului, pentru că înțelesul este ca o suprafață și sub acea suprafață există un alt înțeles. Acolo trebuie să găsești literatura. Așa că literatura, deși se ocupă și de lucruri politice, merge mult dincolo de asta și putem spune chiar că investighează înțelesul istoriei. Istoria e absurdă! Timpurile noastre sunt bazate pe faptul că istoria are un înțeles, că istoria merge înainte, aceasta este „iluminarea” europeană care culminează cu Marxismul, ideea că istoria merge înainte. Asta nu este adevărat. Istoria este absurdă! Istoria este documentarea erorilor umane, a sălbăticiei umane. Îmi pare foarte rău să spun asta, dar așa o înțeleg eu acum. Când te uiți la întreaga lume, nu mă refer doar la Palestina, la întreaga lume în care trăim, vezi că este total sălbatică. Și nu ne oprim din a raționaliza sălbăticia. Oamenii au raționalizat scalvia, au raționalizat colonizarea – cu ideea acesta de misiune de civilizare - rasa umană poate raționaliza toate greșelile sale și pănă la urmă istoria este arhiva sălbăticiei umane.

AC: Chiar în această perioadă sunt țări – printre care și SUA, dar și România – care anunță că îți vor muta ambasada la Ierusalim. Cum credeți că va fi arhivat de istorie acest fapt? Ca o altă eroare umană?

EK: Este o greșeală îngrăzitoare! În primul rând nu există un conflict israeliano-palestinian, vorbim despre o ocupație, este o mare diferință! Nu sunt două state care au probleme unul cu altul. Nu! Israelul a ocupat Palestina. Acum, este fascinant și ar dura ore întregi să povestim despre cum atitudinea israelienilor a evoluat de la aceea de partid muncitoresc, socialism, la naționalismul religios de acum. Acum se merge pe ideea că acest pământ le-a fost promis de Dumnezeu, iar palestinienii care trăiesc acolo de sute de ani, sunt străinii. Deci există o anexare și ocupare continuă. În primul rând în Israel există în jur de un milion de palestiniei. Ei trăiesc ca cetățeni de mâna a doua pentru că pământurile le-au fost confiscate după crearea acestui stat. Acum, în interiorul statului Israel ai două seturi de legi: legea pentru evreii israelieni și legea militară pentru palestinieni și West Bank și Ierualim. Trăiești într-o țară cu două seturi de legi.

Iar ceea ce vor face americanii acum va fi să ofere legitimitatea acestui proiect nebunesc, pentru că acest proiect ne ve duce spre poate încă o sută de ani de război în loc să mergem spre pace, acum construiesc război și opresiune. Iar dacă România - chiar nu știu nimic despre politicienii acestei țări, singura mea amintire despre România este empatia mea cu românii atunci când  s-a termiant regimul Ceaușescu – va recunaște Ierusalimul drept capitală a Israelului va lua parte la acest politică nebunească care construiește ură și război. Palestinienii au drepturi, sunt ființe umane și au dreptul să trăiescă într-un stat independent. Iar ideea acestă de pământ promis... cel mai sălbatic lucru este să transformi mitul în istorie. Istoria poate deveni mit, dar atunci când mitul devine istorie intri într-o sălbăticie totală; asta a dus la războaiele religioase: mituri devenite istorie. Este exact ce fac israelienii acum: transforma mitul în istorie ceea ce va duce întreaga regiune, poate întreaga lume, spre o perioadă foarte sângeroasă.

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro