Interviu în limba engleză + română – Kim Leine: „There are a lot of cars, but no roads”

Scris de • 2 June 2015 • in categoria Interviuri

resized_Leine_foto_2012Having just read Kim Leine's The Prophets of Eternal Fjord, the story of a Norwegian educated and anointed as a priest in Copenhagen at the end of the 18th century, who travels to Greenland as a Christian missionary and never quite finds his way back to the mainland of his youth, I can't help worrying I've probably missed key points in the book that would have appeared obvious to someone versed in the history and traditions of Greenland.

Alexandra Găujan: Kim, The Prophets of Eternal Fjord, though your fourth novel, is your first book to be translated into Romanian. This is far from a quick, smooth read, and has been described as a saga on more than one occasion. Could you tell us a bit about your interest in history, and maybe recommend a few reference books that you found useful while researching this novel?
Kim Leine: I have always loved historical novels, but not very much historical nonfiction. I like the notion of telling a story in a historical setting because it all seems so strange, so exotic, so bizarre, but at the same time the human predicaments in the story are, or should be, recognisable to us, the contemporary readers. So the historical setting works as a kind of "estrangement" where the human condition becomes extra palpable.
I guess the postcolonial problems of The Prophets of Eternal Fjord are the same as seen in the works of writers like Graham Greene, J.M. Coetzee, Doris Lessing, Nadine Gordimer, V.S. Naipaul etc., writers that I love and hereby recommend. Concerning arctic, and specifically Greenlandic, history, also available in English, I would recommend the book The dream of the North by Peter Fjågesund. Then one can go further with the aid of the literature list of this book.

A. G.: Like Morten Falck, the main character of The Prophets of Eternal Fjord, you moved from Norway to Denmark, later to Greenland, and later back to Denmark. Were these your own decisions, and necessary steps in taking up writing?
K. L.: My mother was a Jehovah’s witness, as was my father until he was kicked out of the congregation of our little village in Norway, due to the fact that he found out he was homosexual, and started to live like one more or less in the open. So my father disappeared when I was four years old, and I grew up to become a JW myself. But I knew that I wasn't good enough for Jehovah, and I knew that as soon as He started Armageddon, he would come after me and kill me. So I was scared of Jehovah, and when I was fifteen years old, I ran away from home to my father in Copenhagen. Later again I moved to Greenland to work as a nurse. In Greenland, after fifteen years, I was hit by a major mental breakdown and moved back to Norway. I was back where I started, just like Morten Falck. And I wanted to recreate my own life's journey through Morten's life’s journey, he being trapped in a circle also. Therefore the novel has a circular structure. But a pure circular structure is very depressing, I think, without showing the way out of the circle. And therefore you can say that the form of the novel is circular, but the catharsis of the novel is the way out of the circle. The way out of the circle, for me, was to take up writing and make my debut as a novelist when I was 45 years old.

A. G.: Much like Morten, once again, you are interested in medicine and have worked as a healthcare professional. Could you tell us a bit more about that?
K. L.: I use many of the skills I learned as a nurse when writing. I usually say that I use the 'cold eye' when looking at the world and at my characters. I went to Greenland to work as a nurse, and first was a member of the health staff at the hospital in Nuuk, the capital of Greenland, and later worked in various small communities on the coast with around 300 inhabitants. Here I worked as a sort of "village doctor", I learned to speak the language and got to know the mentality of people, and I also myself felt like a Greenlander. You can say that my stay in Greenland was an identity project, as I wanted to change identity. And so they started to call me "Kalak", which I looked up, and it said that it meant "a real Greenlander" which made me very proud. Much later though, I found out that it didn't mean that at all, but rather that it meant, "bloody idiot!". So I became a bloody idiot, and I still am. Because when you are a novelist, every day you are reminded that you are a bloody idiot. Writing novels is not possible, and all the same we go on doing it.

A. G.: Morten wishes to become a doctor, but is forced to study theology by his father. There are further hints in the book about male characters forced into a particular trade by their parents. Was that ever an issue in your own experience?
K. L.: No, I was totally free to do whatever I wanted to do, at least after I came to Denmark. But I feel the same kind of split that Morten does, between spirit and flesh, religion and science, sentiment and reason, lust and duty, God and the Devil, and so on. This split is the main force in Morten's life, as it has been in mine for many years.

A. G.: Christianity never seems to come into its own in the book, whereas the sect resisting colonialism offers an alternative, perhaps superior worldview. Is that historical correctness, or should it rather be taken as a hint at your take on religion?
K. L.: The "prophets" of the novel did actually live, and their names were Habakuk and Maria Magdalena. This is the documentary core of the novel, whereas Morten Falck and the other characters of the colony are fictions. These prophets did what the Danish missionaries of lutheran christianity should have done: They redifined christianity to make it fit with the Greenlandic mentality. And therefore it became enormously popular. And Morten Falck, who feels estranged from the old church, feels that there is a freshness and new hope in this congregation. It is really the mistake that has been repeated through the centuries when trying to implement something in the colonies, or former colonies, that works well back home in Denmark or England (the health system as one example, or infrastructure), and just moving it unchanged to the other place with its different culture, and hope that people there will receive it with gratitude and make it work. And it always ends up in catastrophe, of course. A large system that is moved to another culture, has to be redefined, and that is what Maria Magdalena and Habakuk do to Christianity.

A. G.: Some of my favourite passages are Morten's quiet times with Roselil the cow, which I could've read a lot more of. Did your real-life contact with animals help develop those scenes?
K. L.: I had a very personal relationship with a limp lamb when I was a boy, and I had three dogs. In Greenland I had sixteen sled dogs. So I am familiar with the feelings a human can have towards any animal. But besides that, I don't see a parallell between Morten and myself here. I really introduced the cow to show, and make a little fun of, Morten's philosophy of rationalism, and to show in general how ridiculous rationalism can be.

A. G.: While reading The Prophets of Eternal Fjord, I’ve had a tough time adjusting to characters' sudden disappearances and reappearances. At times, a character would even seem to have died, only to re-emerge a little while later. Is this a means of building up curiosity, or a clue to something else?
K. L.: It would be easier to respond to this if you were more specific about which characters you mean, but in general, yes, the novel is a labyrinth, and it is a riddle, so it is understandable, and even desirable, that you feel a little lost when reading it. Because if you understand everything by the first reading, you can just put the novel away and forget all about it. And I want you to think a little more about these people and about the life in Greenland during the time of colonisation and about the cultural clash between Danish and Greenlandic people. But that being said, all the characters are coherent and no character reappears after his or her death. Things do fit, and the plot works, allthough it can be confusing.profetii-din-fiordul-vesniciei_1_categorie

A. G.: Can you tell us a few things about today’s Greenland, as opposed to the perilous land in your novel?
K. L.: Greenland freed itself from the Danish colonisation in 1953, when it became part of the kingdom of Denmark, which in many ways was just a new way of colonising the country. In 1979 they got their first home rule government with a Greenlandic parliamant and Greenlandic politicians voted for by the Greenlandic population (therefore my dedication to the home rule government and its pioneers in my novel). There are today approx. 60.000 inhabitants in Greenland, of whom around 15.000 live in the capital Nuuk. Most homes are very modern, with computers, internet, dishmachines, television sets and so on. There are a lot of cars and other motor vehicles, but no roads connecting the cities because of the geography (mountains and fjords). So all cars just drive around inside each city (and they aren't very big), and travel between the cities is done by boat, airplane or helicopter. There is very little industry besides the fishing industry, but there is some optimism about the future of mining (gold, silver, iron, uranium and others) and also concerning a future oil industry. There are a lot of oil resources, and there are a lot of minerals important to international industry. At the same time, Greenland is fighting for independence both inwardly (are we able to finance our own independency) and towards the Danish big brother (are you able to administer full freedom by yourself?) Thirdly, the climate changes are hitting the country very violently, as it is geographically situated in a climatic border zone, where relatively small changes in temperature have fierce consequences. For instance, most of the population of sled dogs, an important part of the country's hunting tradition and culture, is being put down these years because there is no use for it anymore due to lack of snow and ice. So Greenland is at a watershed right now, and who knows where the country is heading, to utter poverty or to ultra oil richness?

A. G.: Finally, what is the one thing you hope readers across the world will always remember about your book?
K. L.: The most important point of the book, I think, is the cultural clash personified by Morten, Bertel and the widow, the three main characters. You can experience cultural clashes everywhere, just by going to a neighbouring town, or simply by visiting the person who lives next door to you. Here I have moved this meeting or clash two hundred years back in time just to make the things that are common to all of us, and therefore recognizable, stand out more clearly. Secondly, I hope people will feel entertained, but also a little puzzled, while reading it. What I wanted to write was a sort of classical Victorian novel somewhere between Dickens and Tolstoy and Melville.


Kim Leine: „Există o mulțime de mașini, dar nu șosele”

Terminând de citit Profeții din Fiordul Veșniciei de Kim Leine, povestea unui norvegian educat și hirotonisit preot la Copenhaga, la finalul secolului al XVIII-lea, care călătorește în Groenlanda ca misionar creștin și nu-și mai găsește niciodată calea spre continentul din tinerețea sa, nu pot să nu mă îngrijorez că probabil mi-au scăpat puncte-cheie ale cărții, care i s-ar fi părut evidente cuiva familiarizat cu istoria și tradițiile Groenlandei.

Alexandra Găujan: Kim, Profeții din Fiordul Veșniciei, deși al patrulea roman al tău, este prima ta carte tradusă în română. Nu reprezintă deloc o lectură rapidă și lejeră și a fost descrisă, cu mai multe ocazii, drept o saga. Ai putea să ne spui câte ceva despre interesul tău pentru istorie și, poate, să ne recomanzi câteva cărți de referință, pe care le-ai considerat utile în pregătirea acestui roman?
Kim Leine: Întotdeauna mi-au plăcut romanele istorice, dar nu foarte mult non-ficțiunea istorică. Îmi place ideea de a spune o poveste într-un cadru istoric, pentru că totul pare atât de ciudat, de exotic, de bizar, dar în același timp problemele umane din poveste ne sunt, sau ar trebui să ne fie, recognoscibile nouă, cititorilor contemporani. Cadrul istoric, deci, funcționează drept un fel de „înstrăinare” în care condiția umană devine extra-palpabilă.
Presupun că problemele postcoloniale din Profeții din Fiordul Veșniciei sunt la fel ca cele întâlnite în operele unor scriitori ca Graham Greene, J. M. Coetzee, Doris Lessing, Nadine Gordimer, V. S. Naipaul etc., scriitori care îmi plac și pe care îi recomand cu această ocazie. Cu privire la istoria arctică, și în special a Groenlandei, aș recomanda o carte care se găsește și în engleză, The Dream of the North, de Peter Fjågesund. Apoi, se poate merge mai departe cu sprijinul listei de lectură a acestei cărți.

A. G.: Precum Morten Falck, protagonistul romanului Profeții din Fiordul Veșniciei, te-ai mutat din Norvegia în Danemarca, mai târziu în Groenlanda, și mai târziu înapoi în Danemarca. Toate acestea au fost propriile tale decizii, și pași necesari în a te apuca de scris?
K. L.: Mama a fost martor al lui Iehova, ca și tata, înainte de a fi dat afară din congregația micului nostru sat din Norvegia, din cauză că descoperise că era homosexual și începuse să trăiască drept unul, mai mult sau mai puțin la vedere. Deci tata a dispărut când aveam patru ani și am devenit eu însumi un martor al lui Iehova. Dar știam că nu sunt destul de bun pentru Iehova și știam că, imediat ce va începe Armaghedonul, acesta mă va urmări și mă va ucide. Așa că îmi era teamă de Iehova, și la cincisprezece ani am fugit de acasă la tatăl meu, în Copenhaga. Și mai târziu, m-am mutat în Groenlanda ca să lucrez ca asistent medical. În Groenlanda, după cincisprezece ani, am suferit de o cădere nervoasă majoră și m-am mutat înapoi în Norvegia. Mă întorsesem de unde pornisem, la fel ca Morten Falck. Și am vrut să recreez călătoria vieții mele prin intermediul călătoriei vieții lui Morten, și el fiind captiv într-un cerc. Așadar, romanul are o structură circulară. Dar o structură circulară pură este foarte deprimantă, cred, fără să arăți calea de ieșire din cerc. Și prin urmare se poate spune că forma romanului este circulară, dar catharsisul lui este calea de ieșire din cerc. Calea de ieșire din cerc, pentru mine, a fost să mă apuc de scris și să debutez ca prozator când aveam 45 de ani.

A. G.: La fel ca Morten, din nou, te interesează medicina și ai lucrat în domeniu. Ne poți spune mai multe despre asta?
K. L.: Folosesc multe dintre abilitățile pe care le-am căpătat ca asistent medical în timp ce scriu. Obișnuiesc să spun că utilizez „ochiul rece” când mă uit la lume și la personajele mele. M-am dus în Groenlanda ca să lucrez ca asistent medical, și la început am fost membru al personalului medical de la spitalul din Nuuk, capitala Groenlandei, iar mai târziu am lucrat în diverse comunități mici de pe coastă, care aveau în jur de 300 de locuitori. Acolo am lucrat drept un soi de „vraci”, am învățat să vorbesc limba și am ajuns să cunosc mentalitatea oamenilor, și să mă simt eu însumi un groenlandez. Se poate spune că șederea mea în Groenlanda a fost un proiect identitar, fiindcă voiam să-mi schimb identitatea. Și așa s-au apucat să-mi spună „Kalak”, cuvânt pe care l-am căutat, și definiția era „un groenlandez adevărat”, ceea ce m-a făcut foarte mândru. Mult mai târziu, însă, am descoperit că nu însemna deloc așa ceva, ci mai degrabă „tâmpitule!”. Deci am devenit un tâmpit, și încă mai sunt. Pentru că, drept prozator, îți amintești în fiecare zi că ești un tâmpit. Să scrii romane nu este posibil, și totuși continuăm să o facem.

A. G.: Morten vrea să devină medic, dar este obligat de tatăl lui să studieze teologia. Există și alte indicii în carte despre personaje masculine obligate de părinți să se îndrepte către o anumită meserie. Te-ai confruntat vreodată cu o problemă asemănătoare?
K. L.: Nu, am avut deplină libertate să fac orice am vrut, cel puțin după ce m-am mutat în Danemarca. Dar simt același tip de ruptură ca și Morten, între spirit și carne, religie și știință, sentimente și rațiune, poftă și datorie, Dumnezeu și Diavol și așa mai departe. Ruptura aceasta este principala forță din viața lui Morten, așa cum a fost și în a mea, pentru mulți ani.

A. G.: Creștinismul nu pare niciodată să fie în largul lui în carte, pe când secta care se împotrivește colonialismului oferă o viziune alternativă asupra lumii, poate superioară. Este vorba despre corectitudine istorică sau ar trebui să luăm faptul drept un indiciu al perspectivei tale asupra religiei?
K. L.: „Profeții” din roman au trăit în realitate, iar numele lor erau Habakuk și Maria Magdalena. Acesta este nucleul documentar al romanului, pe când Morten Falck și celelalte personaje din colonie sunt ficțiuni. Profeții aceștia au făcut ceea ce ar fi trebuit să facă misionarii luterani danezi: au redefinit creștinismul, încât să-l potrivească mentalității groenlandeze. Și prin urmare acesta a devenit extrem de popular. Iar Morten Falck, care se simte înstrăinat de vechea biserică, simte că există o prospețime și o nouă speranță în această congregație. Este de fapt greșeala care s-a repetat de-a lungul secolelor, când se încerca implementarea în colonii, sau în foste colonii, a ceva care funcționa bine acasă, în Danemarca sau Anglia (sistemul de sănătate, de exemplu, sau infrastructura) și mutarea fără schimbare în celălalt loc, cu o cultură diferită, în speranța că oamenii de acolo vor primi lucrul cu gratitudine și îl vor face să funcționeze. Și întotdeauna se termină printr-o catastrofă, desigur. Un mare sistem mutat în altă cultură trebuie redefinit, și asta e ceea ce Maria Magdalena și Habakuk fac cu creștinismul.

A. G.: Unele dintre pasajele mele preferate sunt momentele liniștite ale lui Morten alături de vaca Roselil, despre care aș fi putut citi mult mai mult. Te-a ajutat contactul cu animalele din viața reală să dezvolți scenele respective?
K. L.: Am avut o relație foarte personală cu un miel șchiop când eram băiat, și am avut trei câini. În Groenlanda am avut șaisprezece câini de sanie. Așa că îmi sunt familiare sentimentele pe care le poate avea un om pentru orice animal. Dar, în afară de asta, nu văd o paralelă între Morten și mine aici. Am folosit vaca pentru a arăta și a face puțin mișto de filosofia raționalistă a lui Morten, și pentru a arăta în general ce ridicol poate fi raționalismul.

A. G.: Pe parcursul lecturii Profeților din Fiordul Veșniciei, mi-a fost destul de greu să mă adaptez disparițiilor și reaparițiilor subite ale unor personaje. Uneori, câte un personaj părea chiar să fi murit, doar pentru a reapărea la scurt timp mai târziu. Este acesta un mod de a spori curiozitatea sau un indiciu către altceva?
K. L.: Mi-ar fi mai ușor să răspund dacă ai spune mai precis la ce personaje te referi, dar în general, da, romanul este un labirint și este o ghicitoare, deci este de înțeles și chiar de dorit să te simți puțin pierdut când îl citești. Fiindcă, dacă înțelegi totul de la prima lectură, poți pune deoparte romanul și să uiți complet de el. Iar eu vreau să vă gândiți mai mult la acești oameni și la viața din Groenlanda pe parcursul colonizării și la conflictul cultural dintre danezi și groenlandezi. Dar, acestea fiind spuse, toate personajele sunt coerente și niciunul dintre ele nu apare din nou după moarte. Lucrurile se potrivesc, iar intriga funcționează, chiar dacă poate crea confuzii.

A. G.: Ne poți spune câteva lucruri despre Groenlanda zilelor noastre, spre deosebire de pământul primejdios din romanul tău?
K. L.: Groenlanda s-a eliberat de colonizarea daneză în 1953, când a devenit o parte a Regatului Danemarca, ceea ce, în multe feluri, a fost doar un nou mod de a coloniza țara. În 1979 au obținut prima lor guvernare locală, cu un parlament groenlandez și cu politicieni groenlandezi votați de populația groenlandeză (de aici și dedicația mea pentru guvernarea locală și pionierii ei din roman). Astăzi, sunt aproximativ 60.000 de locuitori în Groenlanda, dintre care în jur de 15.000 trăiesc în capitala Nuuk. Majoritatea caselor sunt foarte moderne, au calculatoare, internet, mașini de spălat vase, televizoare și așa mai departe. Sunt o mulțime de mașini și de alte vehicule cu motor, dar nu există șosele care să facă legătura între orașe, din cauza geografiei (munți și fiorduri). Deci toate mașinile merg doar prin interiorul fiecărui oraș (iar acestea nu sunt foarte mari), și călătoriile între orașe se fac cu barca, avionul sau elicopterul. Există foarte puțină industrie, pe lângă pescuit, dar există destul optimism legat de viitorul mineritului (aur, argint, fier, uraniu și altele) și, de asemenea, cu privire la o viitoare industrie petrolieră. Există foarte multe resurse de petrol, și foarte multe minerale importante în industria internațională. În același timp, Groenlanda se luptă pentru independență atât intern (suntem în stare să ne finanțăm independența?), cât și în raport cu fratele cel mare, Danemarca (sunteți în stare să vă administrați voi înșivă libertatea totală?). În al treilea rând, schimbările climatice lovesc țara deosebit de violent, pentru că, geografic, este situată într-o zonă de graniță climatică, unde schimbări relativ minore de temperatură au consecințe cumplite. De exemplu, majoritatea câinilor de sanie, o parte importantă a tradiției și culturii vânătorești a țării, primesc injecția letală în acești ani, pentru că nu mai sunt de folos, din cauza lipsei de zăpadă și gheață. Deci Groenlanda se află la cumpăna apelor momentan, și cine știe încotro se îndreaptă țara, spre o sărăcie lucie sau spre o ultra-bogăție datorată petrolului?

A. G.: În cele din urmă, care este lucrul pe care speri ca cititorii din toată lumea să și-l amintească mereu despre cartea ta?
K. M.: Cel mai important punct al cărții, cred, este confruntarea culturală personificată de Morten, Bertel și de văduvă, cele trei personaje principale. Poți trece prin confruntări culturale oriunde, chiar mergând într-un oraș vecin, sau pur și simplu vizitând persoana care locuiește lângă tine. Aici, am mutat această întâlnire sau confruntare cu două sute de ani înapoi în timp, doar pentru a face lucrurile care ne sunt comune tuturor, și deci recognoscibile, să se evidențieze mai clar. În al doilea rând, sper că oamenii se vor distra, dar și că vor fi puțin derutați în timp ce o citesc. Ceea ce am vrut să scriu a fost un fel de roman victorian, undeva între Dickens și Tolstoi și Melville.

Foto: Anne Sophie Fischer Kalckar

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011