Pe culmile disperării
Scris de Raluca Alexe • 23 April 2008 • in categoria Integrala de autor
Autor: Emil Cioran
Rating: 
În familia mea erau pomenite destul de des trei titluri, două dintre ele fiind Pe culmile disperării şi Cântăreaţa cheală. Aşa că, pe la sfârşitul liceului, când am găsit în bibliotecă un exemplar obţinut în mod ilegal în timpul comunismului, am început să o citesc pe prima crezând că voi descoperi cine ştie ce comoară.
Atunci am găsit doar un tânăr cu câteva probleme, expuse într-un limbaj frumos, ce-i drept, deşi pe alocuri greu de înţeles, cu ceea ce mi se păreau frustrări nemotivate pentru vârsta lui, destul de apropiată de a mea. Acum însă, recitindu-i cartea de debut, am văzut lucrurile puţin altfel. Mi-era oricum clar că în timp ce la 19-20 de ani unii dintre noi îşi fac griji doar pentru felul de mâncare de a doua zi, alţii sunt puşi în faţa unor situaţii mai puţin obişnuite. Cioran nu a făcut decât să îmi confirme acest lucru.
Am impresia că Cioran a devenit un pesimist şi un nihilist mai mult datorită împrejurărilor. Trebuie, ce-i drept, să ai şi o predispoziţie pentru astfel de atitudini, dar când oamenii marcanţi ai epocii în care trăieşti sunt Sartre, Camus şi Nietzsche, e greu să nu fii influenţat, mai ales ca iubitor de filosofie. Însă mai mult decât atât, când eşti chinuit de insomnie, când ţi-e somn şi nu poţi să dormi, probabil că ajungi să simţi că întregul Univers conspiră împotriva ta: "Aţi simţit tortura insomniilor, când numeri fiecare clipă nopţi întregi, când nu mai eşti decât tu singur în această lume [...] când în tine cresc cele mai groaznice văpăi şi existenţa ta apare unică şi singură într-o lume născută numai pentru a-ţi consuma agonia ta [...] ?"
În Pe culmile disperării sunt introduse mai toate temele care îi vor marca opera: moartea, singurătatea, boala, suferinţa, neantul, angoasa, agonia, nebunia, absurdul. Apar toate ca şi cum i-ar fi fost teamă ca nu va apuca să spună tot ce are pe suflet. Sau mai degrabă din nevoia de a îşi uşura sufletul de aceste sentimente. Citeam rândurile şi vedeam un om chinuit de intensitatea şi multitudinea sentimentelor şi ideilor, îl vedeam ridicându-se din pat la 4 dimineaţa pentru a transfera toate aceste trăiri hârtiei, pentru a scăpa de ele, precum "lăsau sânge" doctorii pe vremuri, pentru a îl uşura pe bolnav de boală.
Ţin minte că prima oară când am citit această carte mi-a fost greu, pentru că era printre primele de tip eseu cu care mă întâlneam. Acum, după cărţi de pagini întregi chiar şi fără paragrafe, între care chiar şi Lacrimi şi sfinţi a aceluiaşi Cioran, am "zburat" aproape peste pagini. Cele 41 de eseuri, fiecare cu titlul lui, cu teme cât de cât diferite, mi-au părut foarte accesibile. Asta se datoreaza cu siguranţă şi faptului că fiind prima sa carte, scrisă şi la o vârstă destul de timpurie, Cioran nu apucase înca să îşi cultive "ermetismul" prezent într-o oarecare măsură în următoarele sale lucrări.
În plus, acum, la a doua citire, am găsit printre rânduri şi câteva urme de optimism (despre care am citit că îl definea în viaţa reală mai degrabă decât pesimismul din cărţile sale) ca de exemplu în eseul cu titlul Entuziasmul ca formă a iubirii: "Bucuria îndeplinirii şi extazul efectivului sunt notele acestui om [entuziast] pentru care viaţa este un elan din care contează numai fluiditatea vitalului, numai avântul imaterial, care ridică viaţa la o înălţime de unde forţele distructive îşi pierd intensitatea şi negativitatea.
Scrisul apare deci ca o formă de tratament, cum spuneam şi mai sus, o modalitate de a scăpa, măcar puţin de obsesii şi angoase. Nu este însă şi un leac, pentru că Cioran s-a retras din viaţa publică (la Paris), împărţindu-şi singurătatea şi boala cu Simone Boue, care i-a fost mereu alături şi lăsând în urmă atâtea sute de pagini chinuite de neliniştile sale.
Scrisă de Raluca Alexe
Citeste cele 15 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
Ionut spune:
Pe bune ,cum poti sa intrbi asa ceva. ,cioran a fst cel Mai mare filozof Roman al tutor timpurilor ,eu zic ca se vorbeste prea Putin …!!! Dar din pacate la noi se vb Mai mult de guta ,Salam ,cine cu cine s-a Mai ” cuplat “, asta e Tara !!!
-
-
Andrei Rosca spune:
ana, daca urmareai bookblog stiai :)
http://www.bookblog.ro/integrala-de-autor/%e2%80%9eintegrala%e2%80%9d-cioran/ -
Ovidiu Miron spune:
O recenzie excelenta! :) Felicitari, Raluca! :) Felicitari BookBlog pentru extraordinara initiativa! :)
-
Vero spune:
Am citit Pe culmile disperarii prima oara la 17 ani si m-a marcat profund pentru ca m-am regasit in ceea ce a scris Emil in ea, am avut senzatia ciudata ca este primul om care ma intelege cu adevarat. Au trecut 10 ani de atunci si pot sa spun ca am citit-o de zeci de ori. A fost cartea care m-a ridicat si mi-=a redat optimismul in perioadele de criza, ironic nu? A ramas cartea mea favorita. Cred ca Cioran ne invata sa traim intens, sa ne punem intrebarile fundamentale si ne invata sa spunem nu.
-
gyges77 spune:
Foarte putini il inteleg cu adevarat pe Cioran. Filosofia lui Cioran nu este una a pesimismului, ci din contra. Ideea este ca in vecinatatea mortii, si numai acolo, viata poate fi traita cu intensitate. De aici si obsesia lui pentru sinucidere. Deci filosofia lui Cioran este una a vietii, nu cum este ea de obicei interpretata. Tema principala a filosofiei lui Cioran este viata, nu moartea.
-
Vero spune:
Gyges, te contrazic. Nu numai in vecinatatea mortii viata poate fi traita cu intensitate maxima, ci in vecinatatea “bolii” asa cum o denumea Cioran, adicatelea e nevoie de a avea un organism proiectat pentru a suporta intensitati mari, este ceva cu care te nasti, asa cum starea de “sanatate bruta, organica” este incurabila si este la fel de nativa, asa cum o intelege Cioran. De fapt el se referea la genialitate versus mediocritate numai ca in alti termeni.
-
emma spune:
sa nu ne sclifosim prea afectant cand incercam a(l) intelege pe monsiu cioran – ca ar fi un petit mai mult de spicuit despre dansul .
in primul rand – un comentariu – face referire la varsta autoarei recenzie – adica – la domnisoara draguta raluca. si a incepe sa il citesti pe cioran mai devreme este mai bine generalmente – decat sa nu o faci deloc . a reveni(i) la cioran intr-un oarecare interval de tempus e si mai bine – bicoz – insusi (o fi bine ? ) ganditorul cioran – a inceput a pensa chestiuni abisale – la o varsta mai frageda . de aici si faptul ca acei binevoitori critici care au incercat a(i) amputa increderea in “sine” – au declansat un peu si frustul dumnealui . el simtindu-se in final cam neinteles . rezultatul este ca cioran a efectuat procesul ganditural – largind sfera asupra unui ansamblu de idei , convingeri , pe terenul idealurilor filozofice , sociale ,politice , morale , religioase si raporturile sale cu lumea inconjuratoare .iar gradul de profunzime al reflectarii si cugetarii care implica actul reflexiv-explicativ – nu poate fi pus cu claritate in lumina particularitatilor individuale sau sub amprenta structurii personalitatii psihicului – asa pe intelesul fiecarui lecturant . -
emma spune:
pe-es : am uitat sa mentionez faptul ca domnul (raposatu`) emil cioran – este unul din acei putini romani recunoscuti si apreciati in lumea intelectuala occidentala .
in pofida unor “amanunte” de ordin biografic cam nesatisfacatoare/compromitatoare ( “fix un pic” ) – el ramane un mare ganditor roman . -
diana spune:
eu am ras de cateva ori citind cartea:))
oamenii ar trebui sa renuntze sa mai analizeze cartea asta ca o opera…si sa o gaseasca in viatza si in lumea inconjuratoare..astfel l-am multumi si pe domnul Cioran..incercand sa il intzelegem.:)
nu e asha de greu..
e doar viatza…depinde cat de intens traieshti..dar de acolo ti se trage si gradul de intelegere!
daca citea si commentul meu..azi nu mai era misogin!
si femeile pot atinge culmile,abisurile pe care le-a trait el!;) -
Pingback: Cioran sub ocupatie - Cafe Gradiva
emma spune:
23 April 2008 | 7:13 pm
cam mult cioran in trei zile . maine revin . banuiesc ca vor urma “silogismele amaraciuni(i)” . poate scrieti o recenzie si in franceza respectiv germana (cele doua tari in care a fost publicat) . in rest …ok – ma refer la ” obiectiva nota de introducere”. gratulation. poate ar fi fost chiar mandru si desigur sumbru – avand in vedere ca cele preocupate de el sunt femei .