Există o expresie în limba română, ce conţine o forţă suficient de puternică pentru a eradica toată gândirea constructivă. Această expresie ucide ideile noi, înainte ca acestea să aibă posibilitatea de a se naşte.

Cele două cuvinte ce te golesc de viaţă sunt: Nu ştiu.

Avem tendinţa să spunem  în subconştient Nu ştiu şi nu ne dăm seama în totalitate de  impactul ce-l are asupra capacitaţii noastre de decizie. "Nu ştiu" omoară procesele de mintea noastră, pe cel creativ şi pe cel intuitiv.

Nu sugerez că pretinzi că ştii ceva ce în mod normal nu ştii. Mă refer la întrebările pe care fiecare şi le pune pe plan intern şi care nu necesită informaţii exterioare pentru a răspunde, cum ar fi: Ce carieră vreau să urmez? Trebuie să scriu acel articol? Eu chiar vreau să încep această afacere? Ce vreau să fiu când voi fi mare? Sau chiar Ce vreau să servesc la cină?

Atunci când răspundem: Nu ştiu, se trimite un mesaj la creier care spune că, Nu-ţi bate capul consumându-ţi energia încercând să-ţi dai seama, nu poate fi realizat! Într-un astfel de moment de (slăbiciune) neputinţă, procesul de generare a unei idei se termină înainte să înceapă.

Adevărul este că tu defapt ştii. Răspunsul se află în tine tot timpul. Posezi cunoştinţele şi ai experienţa de a decide ceea ce-ţi doreşti - pentru a decide ce este mai bine pentru viitorul tău, în concordanţă cu abilităţile şi năzuinţele tale. Există un profesor în noi toţi.

De ce avem tendinţa de a ne opri in mod frecvent creierul? Răspunsul este simplu: a gândi este greu. Majoritaţii oamenilor nu le place să gândească cu excepţia cazului în care este absolut necesar. Thomas Edison a remarcat: "Nu există scuză pe care omul nu o va invoca pentru a evita să muncească folosindu-şi creierul."

Pe cât de mult nu ne place sa gândim, tot aşa reuşim adeseori să nu ne ascultăm propria intuiţie. Profesorul din noi, cum este uneori denumit, este o resursă extrem de puternică, dar neexploatată la adevărata capacitate de cei mai mulţi dintre noi. Combinat cu gândirea asiduă, Profesorul din noi oferă o cale clară către adevărata cunoaştere.

Data viitoare când cineva vă adresează o întrebare de ordin personal-intern şi simţiţi că Nu ştiu este primul răspuns, încercaţi să vă auto întrebaţi: Hmmm, ce e de făcut în cazul în care ştiu răspunsul? Atunci când exersaţi această inversare a întrebării într-un cadru ludic, veţi plonja în inconştient pentru a reveni la suprafaţă cu un răspuns care ar putea să vă surprindă.

Aveţi convingerea că  într-adevăr ştiţi răspunsul. Când faceţi acest lucru, veţi reuşi să evitaţi în mod frecvent şi conştient expresia şi mai ales bariera interioară Nu ştiu!

Fiţi conştienţi de acest concept în următoarele câteva zile, folosind strategia de inversare a întrebarii cât de des posibil. Mi-ar plăcea să-mi împărtăşiţi din experienţele dumneavoastră pe această temă.

Emanuel Răuţă