Hoțul de cărți
Scris de Andreea Chebac • 26 February 2014 • in categoria Recomandari, Carte vs film
Ecranizarea omonimă a romanului Hoțul de cărți de Markus Zusak (citește recenzia) reușește să păstreze atmosfera de basm „spart” a cărții, redând curgător o poveste frumoasă, înduioșătoare, transpusă în imagini captivante, dar care până la urmă vorbește despre moarte și pierdere.
Filmul regizat de Brian Percival o aduce în prim plan pe Liesel Meminger (jucată de Sophie Nélisse), o fetiță blondă și delicată ca o păpușă, dar care trebuie să trăiască în lumea strâmbă a celui de-al Doilea Război Mondial. În Germania acelor vremuri, în care oamenii erau împărțiți în categorii acceptate sau nu, un copil trebuie să învețe care sunt de fapt valorile morale.
Despărțită de mama ei și dată spre grijă unei noi familii (Emily Watson și Geoffrey Rush), descoperim repede în Liesel o luptătoare. Într-un joc captivant alături de tatăl ei vitreg, începe să citească, chiar dacă inițial era analfabetă. Cărțile citite și recitite sunt nu doar un mijloc de evadare ci și un leac de frică (atunci când se aud bombele căzând deasupra caselor), un medicament pentru boală (pentru tânărul evreu ascuns în pivnița familiei), un mijloc de a se apropia de noii părinți, da a-și face prieteni și de a afla adevăruri surprinzătoare despre lumea din jurul ei. Lista poate continua, căci oricare cititor pasionat va recunoaște în film panaceul reprezentat de lectură.
Numeroasele momente de tensiune pe care le are cartea au fost bine surprinse de peliculă, dând naștere la o acțiune curgătoare, dar la un nivel constant și ridicat de încordare. Și personajele au avut parte de o întrupare pe măsură gâsind figuri memorabile pentru ele.
Printre punctele forte pentru mine se numără relația dintre Liesel și Rudy Steiner (Nico Liersch), băiatul cu părul de aur, o prietenie tandră – poate înamorare? – care pare prea frumoasă pentru a fi adevărată.
Și într-adevăr, este un film despre pierderi și despre un destin minunat nu prin excepțional, ci prin plenitudinea lui. Atunci când naratorul este însuși moartea (cu vocea profundă a lui Roger Allam), o doză de tragism se impune, dar nu vă gândiți la toate producțiile despre Holocaust pe care le-ați văzut, căci aceasta este o cu totul altă poveste.
Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
Pe undeva mi-a amintit de Fahrenheit 451 al lui Ray Bradbury.
Ildiko spune:
26 February 2014 | 7:02 pm
Cartea este foarte buna!Din cind in cind trebuie sa o lasi din mina sa o digeri incet ca pe o mincare de sarbatoare,si cind o termini de citit ai nevoie de timp pina sa incepi o alta carte.Sunt tare curioasa daca voi regasi atmosfera din carte.Sper ca ecranizarea sa fie la fel de buna ca la Culoarea sentimentelor de Kathrin Stockett,unde prima data am vazut filmul,apoi am citit cartea si satisfactia a fost totala.