Autor: Mark Haddon
Rating:
(ediţia în limba engleză)

Cartea face parte din colectia Romane psy a Editurii Trei. Si pe buna dreptate. Pe langa functia beletristica, O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii dezvaluie si mici secrete din lumea unei boli psihice relativ necunoscute pentru oamenii de rand: autismul. Ii debaraseaza de rangul de nebuni pe autisti si ii aduce printre noi, ii face mai simpatici si ne ajuta sa ii intelegem si sa ii acceptam. Ceea ce e deja foarte mult pentru un simplu roman de fictiune, nu? Pentru mine asta face cu adevarat o carte buna. Micile revolutii interioare pe care le declanseaza in fiecare cititor.

Inca de la inceput te prinde prin amanunte neobisnuite: capitolele nu sunt numerotare crescator, incepand de la 1, cum ar fi normal. Va las pe voi sa aflati care e smecheria, de ce cartea incepe de la capitolul 2. Christopher John Francis Boone scrie un roman politist, mai exact el e naratorul romanului de fata. E un baiat aparent normal, locuieste cu tatal sau, mama lui a murit in urma cu doi ani. Intr-o zi gaseste cainele vecinei mort. De aici incepe si povestea. Pe scurt, politia il crede vinovat de moartea cainelui, vecina la fel, iar Christopher isi propune sa gaseasca adevaratul criminal. Ce intriga si ce te face sa continui sa citesti? In primul rand povestea nu e asa simpla cum pare, prin prisma faptului ca mintea si comportamentul protagonistului nu sunt asa simple cum par. E un copil autist, la urma urmei.

Asta face ca aventurile lui prin lumea adultilor, pe drumuri, investigand si intreband, sa fie povestite si resimtite cu totul altfel. Joaca de-a detectivul are de data asta alte reguli. De exemplu, lui Christopher nu ii place sa fie atins. Uraste culorile galben si maro. Nu intelege expresia faciala a unei persoane, decat daca aceasta ii explica in cuvinte ce anume simte. Se intreaba in permanenta de ce oamenii se asteapta sa fii sincer daca nu vor sa auda adevarul. Cel mai cutremurator lucru mi se pare faptul ca el nu isi poate imagina lucruri. Nu intelege metafore, nu are imagini fictive in minte, nu poate presupune. Totul e concret, masurabil, logic sau demonstrat. Ingrozitor de trist.

Romanul este insa departe de a fi previzibil sau plictisitor. Este extrem de interesant sa patrunzi in mintea unui copil autist, sa ii intelegi temerile, perfect normale la un moment dat, sa ii simti intrebarile logice si sincere pe care am putea fiecare din noi sa ni le punem. Si e foarte frumos sa il vezi cum creste in interiorul cartii. Pentru ca poate e un copil autist, insa e un copil special la urma urmei. Si evolueaza cumva, sper sa aveti curiozitatea sa vedeti cum.

Ii dau 4 stele pentru ca e o carte interesanta, cu iz stiintific pe alocuri. Pentru mine a meritat pe deplin.

O recenzie de: Anca Cristina