Autor: Arden Moore
Rating:

Când vine vorba de adoptarea de fiinţe necuvântătoare sunt impulsivă şi iraţională. De aceea am ajuns să îmi împart casa cu două exemplare de seamă ale lumii animalelor - un câine hiperactiv şi o pisică mult prea relaxată.

Convieţuirea nu e uşoară, deşi paradoxal ei doi se înţeleg perfect. Problema apare doar atunci când eu sunt forţată să învăţ două limbi străine: una să mă ajute să comunic cu câinele şi alta să mă ajute să povestesc cu pisica. Am făcut eforturi, am avut răbdare, am stat şi am observat şi am exersat ceea ce intuiam eu că este o metodă de comunicare. Pe lângă reuşite, am eşuat de nenumărate ori şi am fost recompensată de către Mara (pisica, pentru că despre ea povestesc acum) cu priviri acide, cu mieunături iritate şi cu mustăţi pleoştite a nemultumire în faţa bolului cu mâncare.
Orice proprietar de pisică ştie cât doare asta.

Misterioasa mea pisică

Obişnuită cu comportamentul canin, adopţia Marei m-a pus în faţa unor noi probleme:
Cum o educ? Se dresează pisica?
Cum îmi dau seama dacă e bolnavă?
De ce toarce? Ce înseamna diferitele tonalităţi de mieunat?
Ce nevoi are? Are rost să-i cumpăr un centru de joacă, covoraş de ascuţit ghearele sau diferitele jucării colorate din pet-shop-uri?
Şi mai ales, cruciala întrebare: Când dragostea nu este subliniată de legendarul devotament canin, ne putem da seama dacă pisicile ne iubesc cu adevărat sau doar ne sunt recunoscătoare pentru hrană?

Cartea semnată de Arden Moore (care în 2007 a fost aleasă Cat Writer of the Year), structurată tocmai pe sistemul întrebare-răspuns, este un excepţional îndreptar pentru orice proprietar de pisică şi pentru orice curajos care plănuieşte adopţia unui asemenea animal.

Surprinzătoarea mea pisică

Cu siguranţă ştiţi deja cât de importante sunt mustăţile pentru pisici - le ajută să se orienteze şi să calculeze distanţe. Dar ştiaţi că pisicile au mustăţi şi pe labe? Nici eu!

Dacă acest mic detaliu nu este unul crucial, pisica noastră - cea care ne priveşte cu ochi mari şi inocenţi - este o veritabilă maestră a disimulării. Iar unul dintre cele mai păguboase comportamente pisiceşti este următorul: pisicile îşi maschează durerea!

Pisica noastră poate să fie grav rănită, să aibă tăieturi infectate, oase rupte sau dureri interne ucigătoare, ea nu vă va da nici un semn. Dintr-un instinct înrădăcinat de conservare, o pisică este unul dintre cei mai dificili pacienţi din cabinetele veterinare. Tocmai de aceea Arden Moore ne ajută să interpretăm cât mai bine acele mici semnale care pot ascunde mari suferinţe într-un capitol special închinat acestor situaţii de criză.

"Şi eu te iubesc pe tine!" şi alte mici atenţii pisiceşti

Fiecare este victima efuziunilor sentimentale ale pisicilor şi fiecare pisică alege să îşi exprime afecţiunea în cele mai inedite, parfumate şi dureroase moduri cu putinţă.

Eu sunt o victimă constantă a masajului: de îndată ce mă întind în pat, durează câteva secunde ca Mara să observe şi să sară pe burta mea pentru a începe "frământatul". Dacă am neglijat "pisi-chiura", experienţa devine chinuitoare. Cu toate acestea, chipul fericit şi concentrat al Marei, torsul asurzitor şi coada înfoiată mă determină să rezist. Şi în sfârşit am aflat şi de ce a ales Mara să-mi spună în acest mod că mă iubeşte şi de ce este important ca eu să nu o întrerup.

Alte pisici sunt de părere că stăpânul va aprecia cadouri parfumate: o amărâtă de vrăbiuţă cu gâtul sucit, un şoricel însângerat sau chiar şi un gândăcel mai voluminos. De obicei aceste cadouri sunt aşezate la vedere - pe perna stăpânului sau în mijlocul covorului - iar pisica îşi păzeşte plină de mândrie trofeul, aşteptând meritatele laude.

Aflaţi secretul acestor cadouri (ne)inspirate şi data viitoare când primiţi un asemenea compliment în loc să ţipaţi dezgustaţi, veţi înţelege că de fapt vi se spune că sunteţi o persoană extrem de specială şi iubită!

Curat - murdar

Pisicile sunt vestite pentru curăţenia lor şi pentru capacitatea de a-şi face toaleta minute în şir. Şi atunci îmi puteţi întelege frustrarea când Mara a mea abia aşteaptă să descopere o urmă de praf, un pic de noroi sau încălţări uitate la uşă pentru a se tăvăli voluptoasă în mizerie. Strigătele mele nu perturbă acest ritual, iar tăvălirea în praf nu este urmată şi de o sesiune de spălare. De ce? De ce? De ce? Răspunsul este dezarmant de simplu.

În aceaşi ordine de idei, de ce o pisică îşi curăţă insistent blăniţa după o săritură nereuşită? De ce refuză brusc să folosească lădiţa de nisip? De ce distruge mobila, roade florile sau de ce vă muşcă musafirii?

Pisica nu este om!

Îmi asum riscul de a fi acuzată de truisme inutile pentru a sublinia această capcană în care riscăm să cădem fiecare dintre noi. Iubirea pe care o simţim pentru animalele noastre de companie le transformă pe acestea în membri ai familiei şi de multe ori ne face să uităm că pisica sau căţelul sunt de fapt animale.

Au alte nevoi decât noi, iar un tratament "uman" le poate face mai mult rău decât bine.
Cel mai mare pericol îl reprezintă alimentaţia defectuoasă (de exemplu laptele este mai degrabă otravă pentru pisici, iar ele au nevoie chiar de mai multe proteine de origine animală decât câinii), dar şi interpretarea greşită a gândirii animale. Un principiu simplu este că pisicile nu au gândire abstractă şi pentru a intelege exact coloratura sentimentală a inimii de pisică vă încurajez să citiţi mai multe despre asta în carte.

Dincolo de aspectele inedite, de umor şi de dragostea pentru animale ce razbate din fiecare filă a cărţii (cu un plus mare pentru ilustraţii!), recomand cartea semnată de Arden Moore pentru valoarea sa educativă. Pentru că nu ajunge să ne hrănim pisica conform reclamei de la televizor, ci trebuie să întelegem că dragostea trebuie să fie responsabilă. Şi cu cât învăţăm mai multe despre pisici, cu atât reuşim să le asiguram o viaţă mai fericită şi cu atât mai uşor reuşim să le transmitem cât de mult le iubim. Şi în fond, acesta este şi scopul, nu?

Scrisă de Ana-Maria Petriţan